Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 iunie 2017
Declarații politice · respins
Claudiu Iulius Gavril Năsui
Discurs
## **Domnul Claudiu Iulius Gavril Năsui:**
## Stimați colegi,
Cred că o corectură este necesară. Nu a existat unanimitate, în comisia reunită de ieri, pe raportul acestei legi.
USR se opune. Și se opune din aceleași motive pentru care s-a opus și Legii salarizării. Această lege ne arată, de fapt, cum Legea salarizării a fost scrisă pe genunchi. A fost scrisă în grabă și a omis foarte multe categorii. Creați haos în sistemul bugetar, prin creșteri nesustenabile, pe care nu voi le plătiți, ci poporul român. Sunteți generoși din banii altora.
Doar câteva cifre. De la începutul anului, în primele 4 luni, ați crescut salariile cu 6% în administrația centrală, dar cu 28% în administrația locală.
Nu așa rezolvați inechități, nu așa rezolvați problemele României. Așa faceți un cadou otrăvit românilor, care, în perioadă de criză, se vor vedea nevoiți să aibă salarii mai mici, pentru că repetați greșelile trecutului.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.