Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 martie 2017
other · Trimis la votul final
Constantin Codreanu
Discurs
## **Domnul Constantin Codreanu:**
De data asta, da, domnule președinte. Cred că e cea mai importantă, de fapt!
## Mulțumesc.
Dragi colegi,
Ca cetățean al Republicii Moldova, de fiecare dată când în Parlamentul României se vorbește despre Republica Moldova este un motiv de bucurie. Astăzi avem două motive, pentru că am vorbit despre Republica Moldova și la punctul 8 al ordinii de zi, și vă asigur că nu sunt singurul.
Cetățenii din Republica Moldova, mare parte dintre ei și cetățeni români, așteaptă semnale clare din partea României privind interesul statului român pentru cel de-al doilea stat românesc, pentru că asta este Republica Moldova, cel de-al doilea stat românesc, și are un număr din ce în ce mai mare și de cetățeni români. Este important să se înțeleagă acest lucru și la București.
În calitate de președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, am transmis acest mesaj inclusiv noului ministru pentru românii de pretutindeni și, dincolo de relația pragmatică pe care am discutat-o la punctul 8 al agendei de astăzi, acum vorbim despre un pas, despre un gest simbolic și, credeți-mă, ambele sunt la fel de importante.
Aștept un vot pozitiv din partea dumneavoastră și vă spun că același vot îl așteaptă și cetățenii români din Republica Moldova – și nu doar ei –, atât cei actuali, cât și cei viitori, mai ales că suntem cu mai puțin de două săptămâni înaintea zilei de 27 martie, atunci când vom marca 99 de ani de la această realizare istorică a poporului român, și este un lucru foarte important să se știe că, după integrarea în NATO, după integrarea în Uniunea Europeană, singurul proiect
de țară pe care-l mai poate avea România în acest moment este reunirea celor două state românești.
Partidul Mișcarea Populară susține acest proiect și vă asigur că nu vrea să dețină exclusivitate în acest sens.
Vă invit pe colegii din celelalte partide să vă alăturați acestui proiect și sper să dăm un vot pozitiv astăzi, așa cum în februarie am dat un vot pozitiv pentru un amendament, și vă mulțumesc pentru acel amendament, și vă mulțumesc anticipat și pentru votul de astăzi.
Trăiască România Mare!
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.