Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 februarie 2017
other · adoptat tacit
Constantin Codreanu
Discurs
## **Domnul Constantin Codreanu:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Constantin Codreanu – Diaspora – Partidul Mișcarea Populară.
O să fiu cred că primul și ultimul reprezentant al opoziției care vine cu un cuvânt bun la adresa actualului Guvern, și anume mă bucură faptul că a fost ascultată o doleanță pe care am avut-o în ultimii ani noi, cei care facem parte din mișcarea unionistă de pe ambele maluri ale Prutului, și românii de pretutindeni și tot ceea ce înseamnă acest domeniu au parte acum de un minister separat.
Din păcate, ministerul respectiv nu are și un buget pe măsură. Dacă este să comparăm actualul buget cu bugetul pe care l-a avut Departamentul pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, asistăm la o creștere cu doar o treime.
Amendamentul meu este unul extrem de nevinovat și limitat ca impact financiar, dar este un instrument extrem de util atunci când vorbim de ceea ce înseamnă _soft power_ și, în condițiile în care nu ne putem compara cu alte state care-și permit rețele de propagandă (vezi Federația Rusă, cu _Russia Today_ sau _Sputnik_ ), cred că democrația culturală este cel mai bun instrument pentru România. Vorbesc despre alocarea sumei de 10 mii de lei pentru sprijinirea programelor culturale dedicate românilor din afara granițelor țării, respectiv spre sprijinirea turneului european al celor mai prestigioase orchestre din România.
Și vreau să închei, dragi colegi, îndemnându-vă să dăm un semnal pozitiv inclusiv celor care urmăresc activitatea actualului Parlament și, cum spunea foarte frumos ieri un reprezentant al coaliției de guvernare de la ALDE, haideți să demonstrăm, printr-un vot, aprobând acest amendament, că Guvernul Grindeanu, într-adevăr, nu este doar un guvern de partid, ci este un guvern al tuturor românilor, care apără interesele românilor atât în interiorul țării, cât și în afara acesteia.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.