Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 octombrie 2017
Declarații politice
Corneliu Olar
Discurs
## **Domnul Corneliu Olar:**
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Declarația mea politică este intitulată astfel: „Pe ascuns, prin lege dată în regim de urgență, PSD mărește criza lemnelor de foc pentru populație”.
De mai multe ori, în Parlamentul României, am atras atenția asupra crizei lemnului de foc și a prețului foarte mare la care a ajuns lemnul de foc. Această criză afectează din ce în ce mai mult locuitorii din Munții Apuseni, din toate zonele de munte, precum și 35% din populația României. În condițiile în care specialiștii consideră că pădurile din România pot să ofere anual suficient lemn de foc pentru populație, această criză este nefirească, inclusiv prin faptul că este întreținută și adâncită, prin măsuri legislative și administrative, de către Partidul Social Democrat. Nici în Guvern și nici în Parlament, PSD nu a făcut nimic pentru rezolvarea acestei probleme, dimpotrivă, a mărit recent această criză a lemnului de foc, prin Legea nr. 175/2017, lege trecută de PSD aproape pe ascuns prin Parlament, în regim de urgență!
Dacă PSD respecta cu adevărat poporul român și principiile democrației, o lege atât de importantă, care privește lemnul de foc pentru populație, trebuia dezbătută în Parlament și trebuia consultată populația. PSD nu a făcut acest lucru și, după deja bine-cunoscuta metodă, „noaptea, ca hoții”, a trecut această lege prin Parlament, aproape pe ascuns, în regim de urgență.
După ce, în anul 2003, PSD a dat firmelor străine, prin contract încă rămas secret, o mare parte din pădurile României, nu este de mirare că PSD, prin lege, îi lasă pe milioane de români să înfrunte iarna cu lemne de foc puține, scumpe și cu dimensiunea maximă prevăzută prin lege! Probabil că politicienii PSD-iști din birourile bine încălzite pe bani publici vor ca moții și ceilalți cetățeni români care folosesc lemnele pentru gătitul mâncării și pentru încălzirea locuinței să supraviețuiască ca în vremurile iobăgiei, cu un braț de vreascuri și cu coceni de porumb.
Printre multe prevederi iraționale, nepractice și unele chiar neconstituționale, Legea nr. 175/2017, dată de PSD, prevede că persoanele fizice pot cumpăra lemn doar cu diametrul de la capătul gros de sub 24 cm. Acest lucru obligă proprietarii de păduri publice, ale statului, ale comunităților locale și alte forme de proprietate, la vânzarea materialului lemnos numai către agenți economici, favorizând direct mai ales firmele străine, care și la ora actuală exportă materie brută – bușteni și cherestea.
Dacă am face haz de necaz, am putea spune că, în această lege, PSD a omis să pună virgula între cifrele 2 și 4. Lemnul cu diametrul de 2,4 centimetri la capătul gros este nuiaua de care PSD are nevoie.
Este revoltător, este incalificabil modul cum un partid care se pretinde a fi social-democrat, reprezentant al populației defavorizate, poate să emită o asemenea lege!