Costică Canacheu

## **Domnul Costică Canacheu:**

## Onorat auditoriu,

Domnule președinte al Senatului,

Doamnă președinte al Camerei Deputaților, Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Stimați reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari,

Cu aceeași solemnitate cu care noi am comemorat în fiecare an evenimentele din decembrie 1989, Revoluția din decembrie 1989, cum spun alții, cu aceeași solemnitate mă închin și eu. Este prima mea ocazie să vorbesc în plenul celor două Camere despre decembrie 1989 și despre înaintașii lui decembrie 1989, acei martiri ai regimului stalinist, dejist, ceaușist.

Percepția mea e că n-am reușit, din oricare parte am privi lucrurile, să impunem în societatea românească o dezbatere aprofundată și, pe baza ei, o cunoaștere aprofundată a ceea ce s-a întâmplat din 1945 încoace.

Și așa cum am fost divizați în perioada regimului stalinisto-dejisto-ceaușist, așa am rămas și după 1989. Unii așteptau Revoluția din 1989 ca pe o urmare firească a martirajului rudelor, cunoscuților, prietenilor, vecinilor pe care îi cunoșteau și le cunoșteau martirajul, dar despre care n-aveau voie să vorbească, iar alții, fie conștient – și asta înseamnă vinovat –, fie nevinovat, în lipsa cunoașterii, pur și simplu, s-au născut, au trăit, s-au dezvoltat, s-au manifestat în regimul stalinisto-dejisto-ceaușist.

Așa am intrat noi în ianuarie 1990: împărțiți. Unii au spus, mult mai târziu, că trăim în două Românii. Era un dat acesta. O Românie care-și îngropase părinții, fiii, rudele, preoții, fruntașii localităților, fruntașii universităților și care n-avea voie să-i jelească și să vorbească despre acest lucru, și o Românie care, în mod obiectiv, după 1945, a trăit, s-a înmulțit, s-a dezvoltat, a beneficiat de ceea ce regimul stalinisto-dejisto-ceaușist a însemnat pentru noi toți în acei ani.

Nu spun că avem acum îngeri și vinovați. Nu asta spun. Spun doar că, din nefericire pentru noi toți, și cei care am avut o legătură directă cu opresiunea, și cei care, din fericire, n-au cunoscut-o, societatea românească după 1990 n-a reușit să-i aducă în față pe eroi și să-i aducă, la fel, în față pe torționari.

Ce a reușit societatea românească? Să facă un melanj între victime și torționari, să-i pună la colț pe cei dintâi, victimele, încă din 1990 începând, și să lase câmp liber de manifestare celor care, cunoscând în profunzime toate resorturile intime ale fostului stat, fostului regim stalinisto-dejisto-ceaușist, să facă beneficiul acestei cunoașteri. S-a întâmplat acest lucru. Sunt fapte, sunt marcate, sunt analizate, sunt prezentate.

E un moment de încrâncenare acesta? Pentru mine nu. Istoria se scrie cu bune și cu rele. Istoria ne-a arătat că și binele, și răul ne sunt date deopotrivă.

Unii dintre sfinții părinți spun că nici n-am putea înțelege binele dacă n-ar fi răul.

Pentru cei care s-au dus înainte de decembrie 1990 sunt convins că acolo, în cer, bucuria lui decembrie 1989 a fost mai mare decât a noastră, a contemporanilor.