Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Domnilor președinți, Domnule prim-ministru, Stimați membri ai Cabinetului, Distinși colegi,
După trei ani de la preluarea puterii de către Alianța portocalie și la 6 luni de la instalarea Guvernului Tăriceanu II, suntem astăzi în fața unei opțiuni fundamentale: demitem, prin vot, acest guvern neprofesionist, lipsit de sprijin politic în Parlament și deschidem calea spre o nouă formulă de guvernare, cu un nou program care să răspundă nevoilor României, susținut de o majoritate parlamentară transparentă, sau încurajăm, cu grave consecințe asupra dezvoltării României, mersul către un model de societate neeuropean, către o societate profund divizată și polarizată.
Dorim să aducem stabilitate în țară și să punem capăt celor trei ani de conflicte politice succesive, care au generat ineficiență guvernamentală și neliniște socială, sau dorim să păstrăm un Guvern incapabil să găsească soluții pentru principalele probleme ale românilor?!
Criza politică profundă în care ne găsim astăzi este rezultatul incompetenței guvernării de dreapta din ultimii trei ani de zile. Pensionarii au reale probleme să supraviețuiască, din cauza creșterii prețurilor atât la alimente, cât și la utilități, agricultorii încă nu și-au revenit după proasta gestionare a crizelor datorate secetei și inundațiilor, profesorii și cadrele medicale au în continuare salarii care nu le asigură un trai decent, școlile și spitalele sunt într-o stare avansată de degradare, tinerii nu au cum să-și cumpere o casă și fug din țară. După 7 ani de creștere economică, familiile cu venituri reduse nu resimt în propriile lor case această bunăstare.
Avem bani mai mulți la bugetul de stat, dar nu avem o politică de redistribuire echitabilă și coerentă, ceea ce a condus la polarizarea puternică a veniturilor și a consumului.
Și încă două mari contraperformanțe ale guvernării de dreapta: zero la sută absorbție a fondurilor europene și zero kilometri de autostradă.
Pentru toate aceste greșeli grave, care costă România și pe fiecare dintre cetățenii țării, Guvernul trebuie să plece!
Prin votul dat de dumneavoastră acestei moțiuni de cenzură puteți reda speranța și încrederea oamenilor că adevăratele lor priorități vor fi îndeplinite, că tranziția spre bunăstare are loc și în viața lor, nu doar în a celor 10% care au beneficiat până acum de rezultatele politicii de dreapta, că munca cinstită, acasă, în România, poate fi suficientă pentru asigurarea unui nivel decent de bunăstare pentru fiecare, că Europa nu este doar un spațiu unde găsești de muncă în străinătate, ea poate fi construită aici, în țară, regăsind-o în salariile și pensiile noastre, în bursele și alocațiile pentru copiii și tinerii noștri, în infrastructuri de calitate, în școli și spitale, într-o economie competitivă, într-un mediu înconjurător sănătos.
În ultimii 3 ani, România s-a îndreptat într-o direcție greșită. Creșterea economică înregistrată nu este rezultatul unei dezvoltări sănătoase, iar bunăstarea rezultată nu este împărțită echitabil. Ea nu se regăsește în viața de zi cu zi a majorității cetățenilor țării, iar plusul de bogăție creat se distribuie vădit inegal în societate.
Practic, România a evoluat în ultimii ani către un model de societate neeuropean, în care rezultatele dezvoltării sunt însușite exclusiv de către o minoritate de 10% din populație, privilegiată de guvernele de dreapta.
Prin această moțiune, P.S.D. își face datoria de partid de opoziție și exprimă îngrijorarea majoră a peste 90% dintre români, sub ochii cărora se nasc două Românii opuse și ireconciliabile: o Românie a opulenței și o Românie a sărăciei umilitoare și a frustrărilor sociale de tot felul.
Dacă nu vom pune capăt guvernării de dreapta, în cel mai scurt timp prăpastia dintre cele două Românii se va adânci. Trebuie să înțelegem mai repede că modelul social european, spre care trebuie să tindem, este unul care utilizează beneficiile creșterii economice pentru a reduce polarizarea socială, și nu pentru mărirea decalajelor.
Iată de ce este nevoie de politici de redistribuire a ceea ce se produce în societate în favoarea pensionarilor, agricultorilor, profesorilor, cadrelor medicale, tinerilor și familiilor cu venituri modeste.
Concluzia este una singură: starea precară în care se găsește majoritatea populației din România nu este
conjuncturală, ci, dimpotrivă, este o acțiune programată, asumată și urmărită cu perseverență de actuala putere de dreapta.
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Încercăm să impunem o dezbatere de substanță în Parlamentul țării într-un moment în care România încheie o etapă de dezvoltare – tranziția postcomunistă – și începe o alta, cea a integrării propriu-zise în Uniunea Europeană. Acest moment presupune, în viziunea noastră, clarificări și regândiri atât în privința obiectivelor de atins, a opțiunilor de dezvoltare, a modelului economic și social adecvat realităților noastre, cât și a instrumentelor și a politicilor celor mai potrivite pentru atingerea acestor obiective.
Constatăm că actuala guvernare de dreapta dorește un stat slab, absent din viața economică și socială a țării, bazându-se doar pe așa-zisele virtuți reglatoare ale pieței.
În viziunea noastră, o dezvoltare de succes înseamnă o dezvoltare sustenabilă, echitabilă și democratică, o dezvoltare care se focalizează pe creșterea standardelor de viață, și nu numai pe măsurarea statistică a creșterii economice și a produsului intern brut al țării.
Așadar, modelul social și economic pe care îl propunem este modelul social european, care îmbină creșterea economică, eficiența și flexibilitatea cu egalitatea șanselor, echitatea și securitatea socială a populației.
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
În 2006, mii de pensionari au ieșit în stradă să atragă atenția asupra sărăciei severe în care trăiau. În ciuda protestelor, Guvernul a rămas surd la cerințele lor.
Inițiativa P.S.D. de creștere a pensiilor a fost respinsă în 2006 atât de Guvern, cât și de Parlament. Doar insistența parlamentarilor P.S.D. a făcut ca actuala creștere a pensiilor să fie votată în Parlament. Îmbunătățirea nivelului de trai al pensionarilor nu a fost niciodată o prioritate pentru Guvern în ultimii trei ani.
Totuși, în ultimii 3 ani, creșterea prețurilor nu a fost însoțită de creșterea proporțională a salariilor și pensiilor. În timp ce pensia medie lunară a crescut cu 36%, prețurile la energia termică au crescut cu 37,7%, la apă, canal, salubritate, cu 54,6%, iar la gazele naturale, cu 83,5%. În același timp, salariul mediu brut a crescut cu doar 34%.
În 2007, 51% dintre gospodării nu pot face față cheltuielilor pentru satisfacerea nevoilor de consum, iar 44,3% dintre gospodăriile din mediul urban nu și-au putut plăti la timp facturile la utilități în 2006.
România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește salariul minim. Numărul salariaților cu salarii mai mici decât pragul de risc de sărăcie depășește 1,5 milioane, aproape 40% din totalul salariaților.
În lipsa unor politici coerente de redistribuire a bunăstării, Guvernul Tăriceanu a încurajat polarizarea gravă a veniturilor.
În plus, introducerea cotei unice a avut și ea o contribuție importantă la polarizarea veniturilor. 85% dintre salariați au primit sume în plus între 1–5 euro lunar, în timp ce numai 15% dintre salariați au primit sume între 20 și 220 de euro lunar.
Polarizarea proprietății reprezintă, la rândul său, una dintre marile mutații survenite în societatea românească în ultimii ani. Asupra consecințelor ei nefaste, P.S.D. a atras atenția încă prin moțiunea de cenzură din mai 2005.
Restituind integral proprietățile unui grup restrâns de cetățeni, dreapta politică a spulberat înțelegerea anterioară dintre partidele parlamentare cu privire la o necesară limitare în timp a restituirilor (luându-se ca an de referință anul 1945),
dar și la o limitare a suprafeței de restituit (nu mai mult de 50 de hectare de pădure sau de teren).
Sunt revendicate astăzi sute de mii de hectare de pădure și pământ, munți întregi, teritoriul unor orașe, parcuri, școli, spitale, grădinițe, case de cultură, biblioteci, unități economice, sub privirile uluite ale majorității populației, care trăiește, de pe o zi pe alta, dintr-un salariu.
O asemenea „reformă”, făcută în disprețul unui popor întreg, nu poate să rămână nesancționată, ea contând greu în evaluarea critică a acestor ultimi trei ani de guvernare de dreapta din România.
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Agricultura românească a fost adusă la sapă de lemn de cele două guverne în doar 1.000 de zile de gestiune liberală.
Ponderea sectorului agricol în produsul intern brut a scăzut de la 12,8% în 2004, la 8,5% în 2005 și 8,1% în 2006, iar în acest an se prefigurează un recul și mai mare, situația agriculturii urmând să afecteze semnificativ indicatorii macroeconomici.
În perioada 2005–2006, veniturile gospodăriilor din mediul rural au scăzut permanent, veniturile obținute din agricultură reprezentând numai 23% din total. 51% din produsele agricole au fost consumate în propria gospodărie, menținând starea de subzistență a acestora. Principalii perdanți sunt cei care dețin exploatații agricole cu o suprafață mai mică de un hectar sau cei care cresc animale fără a avea pământ. 3,5 milioane de gospodării țărănești au fost afectate direct ca urmare a incompetenței gestiunii în agricultură.
Situația cea mai condamnabilă și de nejustificat rămâne însă cea legată de lipsa de preocupare privind pregătirea pentru accesarea fondurilor europene. Planul național de dezvoltare rurală se află tot în stadiul de „analiză”, când, de fapt, ar fi trebuit să fie deja aprobat.
Sunt întârzieri semnificative în organizarea instituțională și acreditarea de către organismele abilitate ale Comisiei Europene a celor două agenții de plăți. Zero domină întreaga gestiune ministerială a activității din agricultură. Zero sume accesate, până în prezent, din Fondul european pentru dezvoltare rurală, sume prevăzute pentru 2007 la 577 de milioane de euro. Zero sume accesate până în prezent din cele 202 milioane de euro prevăzute pentru perioada 2007–2013 din Fondul European de Pescuit. Zero sume accesate până în prezent din cele 272 de milioane de euro prevăzute pentru aplicarea măsurilor de piață pe acest an.
Există serioase riscuri în ceea ce privește blocarea sau amânarea fondurilor pentru plățile directe de la Uniunea Europeană pentru anul 2007, dacă nu se acreditează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Am ajuns în 2007 să importăm produse agroalimentare mai mult decât exportăm. Deficitul comercial cu produse agroalimentare crește într-un ritm alarmant, ajungând la 2 miliarde de euro, aproape dublu față de 2004. Zero fonduri europene atrase pentru agricultură reprezintă un record trist și costisitor pentru milioane de agricultori români, forțați să înfrunte concurența agricultorilor europeni fără niciun fel de sprijin.
## Stimați colegi,
În ciuda unor progrese normale, economia românească este astăzi mai vulnerabilă decât era în urmă cu 3 ani. Cu o creștere economică nesustenabilă, cu o politică bugetară inconsecventă, cu un deficit de cont curent care se adâncește îngrijorător și cu investiții care au mărit dramatic datoria externă, derapajele macroeconomice stau să explodeze. În plus, poziția României de contribuitor net la bugetul Uniunii Europene, din cauza incapacității Guvernului
de a atrage un singur euro din fondurile structurale și de coeziune, mărește decalajele economice și sociale față de țările Uniunii Europene, îndepărtând România de modelul social european.
În țara noastră, beneficiile creșterii economice se redistribuie profund inechitabil, deși România are ritmuri de creștere economică ridicată. Creșterea economică nu este sustenabilă, fiind într-o mare măsură bazată pe importuri. Deficitul de cont curent bate record după record în sens negativ, fiind prognozat în 2007 la 14% din P.I.B.
În primele șase luni ale acestui an, dezechilibrul extern s-a accentuat dramatic, ajungând la recordul istoric de 16,8% din P.I.B.
Dacă anul trecut investițiile străine directe finanțau în proporție de 91% deficitul de cont curent al României, în acest an gradul de acoperire al acestora a fost de numai 38%.
Inconsecvența politicii bugetare caracterizează ultimii ani de guvernare. Politica bugetară a României continuă să fie inconsistentă, iar sustenabilitatea finanțelor publice pe termen mediu este una redusă.
Practica unor cheltuieli bugetare masive făcute pe ultima sută de metri nu mai constituie o noutate. În 2005 și 2006, după 11 luni în care a existat un excedent bugetar, luna decembrie nu numai că a temperat acest excedent, dar l-a și transformat aproape peste noapte în deficit. De exemplu, statul român a cheltuit într-o lună – decembrie 2006 – aproximativ 3 miliarde de euro, nu se știe cum și pe ce.
Nu au existat licitații publice sau alte forme transparente de cheltuire a banilor publici, nu a fost introdusă programarea bugetară multianuală, așa cum cere Uniunea Europeană.
Descentralizarea a fost una dintre promisiunile importante ale Alianței P.N.L.-P.D. din campania electorală. Pe parcursul a trei ani de guvernare, însă, acest deziderat a rămas în stadiul de promisiune. Departe de a descentraliza activitatea în principalele domenii, Guvernul Alianței, prin măsurile luate, nu a făcut decât să centralizeze, prin întregul demers legislativ, dar și prin actul de guvernare propriu-zis.
A crescut substanțial numărul agențiilor și autorităților centrale cu diverse subordonări și au fost întreprinse acțiuni care au lezat direct sau indirect autonomia autorităților administrației publice locale. Proiecte de sute de milioane de euro au fost atribuite printr-o singură semnătură.
Deteriorarea situației macroeconomice va avea un efect direct asupra mediului de afaceri. În ultimii trei ani de zile Guvernul a modificat Codul fiscal de patru ori, fără să respecte termenul de șase luni de anunț prealabil, accentuând instabilitatea legislativă.
Unirea Ministerelor Finanțelor și Economiei într-un singur mamut birocratic nu a determinat creșterea stabilității și a predictibilității politicilor fiscale și bugetare. Comasarea a două instituții cu atribuții diferite, a Ministerului Finanțelor, care are ca principală responsabilitate colectarea, cu Ministerul Economiei, care se ocupă și de alocarea de fonduri, a provocat și mai mult haos în activitatea de reglementare a mediului economic.
Lipsa unei strategii energetice sporește declinul de competitivitate a produselor românești, care ajung să nu mai poată fi exportate, şi asta în condițiile creșterii deficitului comercial.
Fondul „Proprietatea” nu este funcțional la peste doi ani de la adoptarea legii privind înființarea sa. Între timp, s-au acordat despăgubiri în titluri la Fondul „Proprietatea” de peste 300 de milioane de euro moștenitorilor unor fabrici care
fuseseră privatizate, pentru o sumă agregată de aproape o sută de ori mai mică.
Fondul „Proprietatea”, practic, nu mai are acum legătură cu foștii proprietari, ci servește intereselor câtorva grupuri restrânse, de a acumula și controla pachete importante de acțiuni pe bursă.
Stimați colegi,
Zero la sută grad de absorbție a fondurilor europene – aceasta este una dintre cele mai mari nereușite ale întregii guvernări de după 2004.
Aderarea României la Uniunea Europeană reprezintă rezultatele progreselor semnificative pe care le-am făcut din punct de vedere economic și politic. A sosit momentul ca toți românii să se bucure de beneficiile reintrării în marea familie europeană.
Nu am reușit însă să atragem fonduri europene. România plătește astăzi 1,2 miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene. Mai mult, România pierde oportunitatea de a utiliza cele 2,4 miliarde de euro promiși de către Uniunea Europeană țării noastre în acest an.
Astfel, România ratează șansa construirii a 300 kilometri de autostradă, a 100 de spitale noi, a sute de școli și grădinițe noi, a investițiilor în modernizarea satului românesc, în creșterea competitivității firmelor, în protecția mediului.
Raportat la suprafața țării, România are cei mai puțini kilometri de autostradă din Europa.
Intensitatea energetică a României este de patru ori mai mare decât media Uniunii Europene în 27 de țări. Doar două persoane din o sută participă la programele de învățare continuă, 66% dintre gospodăriile din mediul rural iau apă de la fântână, 96% dintre gospodăriile de la sate nu au acces la canalizare, și 85% nu au apă caldă.
România nu-și mai poate permite să rateze al doilea an consecutiv și să compromită iremediabil întreaga perioadă 2007–2013, când ar putea folosi 30 de miliarde de euro pentru a ajuta agricultorii români, construcția de școli și spitale, construcția de autostrăzi. Doar pentru acest motiv, și Guvernul trebuie să plece!
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Sistemul de învățământ românesc deviază puternic de la proiecția modelului european. Deși alocațiile bugetare au crescut în ultimii doi ani, sistemul educațional continuă să fie discriminatoriu, lipsit de eficiență, cu o infrastructură slabă, cu o vizibilitate internațională redusă.
După preluarea guvernării nu au existat minime preocupări pentru rezolvarea acestor probleme. Primul demers guvernamental, derulat într-un timp record, a fost politizarea în masă a sistemului, schimbarea pe criterii politice a inspectorilor generali, a inspectorilor școlari, a directorilor, a funcționarilor publici din ministere și din structurile acestora, având drept efect bulversarea sistemului de învățământ.
De trei ani de zile auzim de reforme, schimbări, reorganizări, pachete noi de legi, noi miniștri. Nici noul proiect al Legii învățământului preuniversitar, promovat în dezbatere publică de Ministerul Educației, nu oferă o perspectivă clară și coerentă pentru descentralizarea administrativă și creșterea autonomiei școlilor.
În 2007, indicatorii privind sistemul de educație arată discriminare și performanțe reduse. România are cea mai mică rată de cuprindere în învățământ dintre țările U.E. și cea mai mare rată a abandonului școlar. Sistemul de educație din România este discriminatoriu, barierele privind accesul copiilor din mediul rural la educație fiind din ce în ce mai mari.
Puterea de dreapta a câștigat voturile cadrelor didactice cu promisiuni care sunt departe de a fi onorate. Deși guvernele de după 2004 s-au lăudat cu investiții masive, infrastructura sistemului educațional din România este, în continuare, slab dezvoltată. În realitate, educația nu este considerată nici prioritate și nici măcar investiția cea mai profitabilă.
La începutului anului școlar 2006–2007, doar 20% dintre unitățile de învățământ au primit autorizație de funcționare, iar în acest an numai 58% vor putea începe în bune condiții anul școlar.
Resursa umană din educație și cercetare este îmbătrânită și prost plătită. Dascălii români sunt lipsiți de posibilitatea dezvoltării profesionale. Un profesor din preuniversitar, cu o vechime de peste 30 de ani și cu toate gradele, are un salariu de 400 de euro, de nouă ori mai mic decât media din Uniunea Europeană, iar un conferențiar universitar cu masterat și doctorat are de 15 ori mai puțin decât media din U.E.
Rezultatul? Numai în 2006, peste 9.000 de profesori au renunțat la catedră și s-au îndreptat spre slujbe mai bine plătite.
Partidul Social Democrat a propus, încă de anul trecut, instituirea unui acord politic pentru susținerea Pactului național pentru educație și cercetare și 7% din P.I.B. pentru aceste două domenii prioritare.
Partidul Social Democrat a obținut în Parlament creșteri salariale de peste 33% pentru profesori. Tot P.S.D. a inițiat și promovat Legea privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ.
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
În ceea ce privește domeniul sănătății, Ministerul Sănătății este de departe cel mai bolnav organism public din România. Lipsurile și debandada din spitale pun în real pericol viețile pacienților. În 2004, Alianța a promis că va da oamenilor mai mulți bani pentru medicamente, că va exista o reformă în beneficiul bolnavilor.
Astăzi, majoritatea bolnavilor plătesc tot mai mult pentru așa-zisele medicamente gratuite, stau la cozi interminabile, trăind umilințe pe care puțini dintre noi le-au cunoscut.
Guvernul român nu și-a stabilit prioritățile și nu a făcut nimic pentru a modifica anumiți indicatori critici pentru România: speranța de viață, mortalitatea infantilă, mortalitatea maternală. Speranța de viață în România este cu șapte ani mai mică pentru bărbați, respectiv cu 10 ani mai mică pentru femei, decât media Uniunii Europene.
Deși a beneficiat de cea mai mare creștere în privința finanțării, fondurile alocate fiind de aproape 4 miliarde de euro, situația din sistemul sanitar se înrăutățește de la o zi la alta, sporind îngrijorarea celor care au o singură vină, aceea de a se îmbolnăvi.
Medicina de familie este subfinanțată, sistemul ambulatoriu este ineficient, medicina preventivă este total dezorganizată. Sistemul de ambulanță este echipat necorespunzător, spitalele sunt lipsite de un management performant, în ciuda deciziilor ministrului actual, de schimbare a multor directori de spitale.
Incompetența managementului ministerial a făcut ca Ministerul Sănătății Publice să fie incapabil să atragă fonduri europene, în condițiile nevoii acute de finanțare. Mai mult, Ministerul Sănătății Publice a reușit contraperformanța ca în 2008 și 2009 să nu mai poată accesa fondurile de finanțare nerambursabile ale Fondului global al O.N.U. pentru combaterea maladiilor HIV, SIDA și TBC.
Starea de sănătate a poporului român este cea mai precară din Uniunea Europeană. O mare parte din populație rămâne în afara accesului efectiv la serviciile sanitare, din cauza dificultăților financiare. Nu avem încă o strategie națională de sănătate publică, care să ofere o perspectivă europeană în acest domeniu.
Boala sistemului de sănătate poate fi învinsă prin cinci măsuri: buget de 7% pentru sănătate în următorii cinci ani, descentralizarea sistemului, prin acordarea în mod real a autonomiei decizionale autorităților locale, compensarea cu 90% a medicamentelor pentru categoriile defavorizate, în special pentru pensionari, reinstaurarea demnității și profesionalismului personalului medical și cheltuirea tuturor fondurilor alocate sănătății prin bugetul de stat.
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Domeniul justiției este terenul în care relația contorsionată dintre P.N.L. și P.D. a produs poate cel mai mare rău în ultimii ani. Reformele absolut necesare care să facă justiția mai rapidă, mai eficientă, mai coerentă, mai responsabilă nu au fost puse în aplicare. România este departe de practicile europene în materie de justiție. Miniștrii de dreapta ai justiției din ultimii ani au realizat „performanța” de a face din instituțiile independente ale puterii judecătorești adevărate instrumente politice.
Discreditarea Consiliului Superior al Magistraturii este o altă realitate flagrantă a guvernării de dreapta în domeniul justiției. Reformarea C.S.M. a fost numai una declarativă. În vreme ce ministrul Monica Macovei s-a grăbit să proclame, în urma adoptării legii prin asumarea răspunderii guvernamentale, finalizarea reformei în justiție, de facto, rolul C.S.M. a rămas unul redus. Acesta s-a văzut și în modul în care miniștrii justiției s-au comportat în relațiile lor cu C.S.M., de la ignorarea la criticarea deschisă a acestuia. Chiar dacă C.S.M. este în declarațiile politice independent și decide în privința magistraților, la rândul lor independenți, Ministerul Justiției rămâne cel ce administrează fondurile puterii judecătorești.
Caracterul partizan al anchetelor instrumentate de instituții atentează tocmai la principiul independenței magistraților și la neutralitatea actului de justiție, ca puncte fundamentale ale reformei oricărui sistem judiciar european.
Ultimele desfășurări de forțe în domeniul justiției sunt o confirmare elocventă a descompunerii puterii de dreapta. Este o luptă deschisă între centrele principale de putere care folosesc discreționar pârghiile de forță ale statului român.
Corupția în România a crescut masiv în ultimii trei ani, lucru confirmat de organismele internaționale independente, cum este „Transparency International”.
Este nevoie de un sistem al justiției puternic și echilibrat, capabil să asigure o împărțire echitabilă a dreptății pentru toți românii, independent de politica zilei. Pentru aceasta este nevoie de un alt guvern, capabil să facă aceste lucruri. Și, mai avem nevoie de un alt guvern, care să facă ceea ce promite că va face, și dintr-o altă perspectivă, a eliminării unui paradox periculos pentru societatea noastră: pe măsură ce statul devine unul tot mai polițienesc, în care asistăm la remilitarizarea poliției și la o recentralizare masivă, creșterea violenței și a infracționalității, în general, a celei juvenile și a celei din mediul rural, în special, este una fără precedent.
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Politica externă în România s-a dovedit în ultimii ani corolarul de incompetență al politicii interne românești. România este azi izolată, o țară „de mâna a doua” în dialogul internațional. Orice observator de bun-simț poate spune că vizitele oficialilor străini la București sunt, de doi ani încoace,
strict protocolare, decurgând din statutul României de membră a N.A.T.O. și a Uniunii Europene. Discuțiile nu sunt bazate pe inițiative și proiecte concrete și ele nu produc beneficii pentru România.
Relațiile cu toți vecinii sunt proaste sau în cel mai bun caz reci, ceea ce marchează eșecul diplomației guvernamentale românești din această perioadă.
Pentru ca tabloul incompetenței să fie complet, Guvernul se gândește să lanseze o nouă Strategie de politică externă, document care este mărturia utilizării abuzive a cuvântului „strategie” în discursul politic românesc. O strategie presupune definirea unor obiective ultime, care descriu direcțiile principale de acțiune, se bucură de o minimă stabilitate în timp și implică o planificare minimă.
Cum putem vorbi, oare, serios de întărirea influenței României în Uniunea Europeană, când nu avem nicio viziune proprie în ceea ce privește Europa politică – frontiere, competențe, instituții, modalități de luare a deciziei?
Așa-zisa nouă strategie de politică externă nu este decât o poveste mediocră pentru mediul internațional, care arată de fapt lipsa de imaginație a guvernanților.
România nu are astăzi o politică externă pe măsura statutului ei de al șaptelea stat, ca mărime, membru al Uniunii Europene, o țară care să propună decizii și să participe la decizii.
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Opțiunea P.S.D. este pentru modelul social european, care a reușit să armonizeze interesele legate de competitivitate, de productivitate și profitabilitate a capitalului cu nevoile unei reale protecții sociale și ale unui climat politic social stabil.
Orice reformă trebuie să răspundă unor cerințe minime de echitate, de calitate, de sustenabilitate, precum și așteptărilor și nevoilor populației, arbitrul suprem al oricărei reforme.
Această moțiune deschide o dezbatere responsabilă asupra direcției de dezvoltare a societății românești. Sensul moțiunii de cenzură este clar: România are nevoie de un nou guvern, pentru că guvernul liberal nu a adus nimic bun pentru majoritatea românilor. Avem nevoie de un Guvern capabil să funcționeze din punct de vedere politic, juridic și practic. Un guvern responsabil, social, în stare să aducă bunăstare în viața majorității familiilor de români.
Situația contraproductivă în care ne aflăm ne va face să ratăm și al doilea an de după aderarea la Uniunea Europeană.
Moțiunea de cenzură nu este un demers distructiv. Ea este o acțiune constructivă de îndreptare a unor politici eșuate de dreapta, care au menținut majoritatea familiilor din România în sărăcie.
Această moțiune de cenzură este șansa unui nou început. Riscul de a mai pierde un an în haos și de a rata și anul al doilea al integrării este prea mare. Cea mai rațională soluție pentru România este un dialog transparent și cinstit pentru formarea unui nou guvern, în baza unui pachet de politici publice orientate către creșterea veniturilor populației și îmbunătățirea serviciilor publice de interes major.
Dacă acest dialog nu se va putea realiza, atunci P.S.D. consideră că trebuie să acordăm românilor posibilitatea să decidă prin alegeri cine vrea binele țării și cine vrea binele personal, cine vrea o altă guvernare mai bună și cine vrea continuarea guvernării de dreapta, cine vrea haos și cine vrea stabilitate.
Doamnelor și domnilor colegi,
Noi, cei din P.S.D., dorim o schimbare de direcție către un model social-european.
Acordați, prin votul dumneavoastră, șansa unui nou început României Europene și dreptul la o viață mai bună pentru toți cei care cred în solidaritate și în destinul european al acestei țări!
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.
Cristian Diaconescu · 3 octombrie 2007 · monitorul.ai