Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 noiembrie 2011
Informare · Trimis la votul final
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Deci, domnule coleg, pentru mine eleganța de limbaj poate să existe, dar eleganța de încălcare a democrației nu pot s-o accept.
Deci, domnule președinte, nu m-am referit la dumneavoastră, m-am referit la un principiu. Nu v-am spus dumneavoastră ceva, dar este inadmisibil ca dumneavoastră să nu dați curs unei solicitări perfect prevăzută în statut. Dați-mi o explicație, fără să dați jos nimic din copac, dar dați-mi o explicație! Nu am vrut eu, și atunci pot să înțeleg. Pot să înțeleg. Domne, asta este, ce să fac? Dumneavoastră aveți conducerea de ședință. Pentru care motiv nu mi se răspunde la această solicitare?
Dacă există vreun lider de grup parlamentar care dorește să explice de ce a fost adus pe poziția 10 acest proiect de lege?
Nu avem.
Domnilor colegi,
Dacă la art. 12, din poziția 16, mai sunt și alte intervenții? Nu avem.
La pozițiile 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44 nu sunt intervenții.
La pozițiile 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65 sunt articole și poziții fără amendamente.
La poziția 66 dacă sunt observații? Nu avem.
La poziția 67 este un articol nemodificat, art. 50.
La poziția 68 avem amendamente ale comisiei. Nu sunt observații.
La poziția 69 nu sunt amendamente.
La poziția 70 – art. 52 – sunt amendamente. Dacă sunt intervenții?
Nu avem.
Pozițiile 71, 72 – cu multe amendamente – nu sunt intervenții.
Pozițiile 73, 74, 75, 76 – art. 58 – este un amendament. Dacă sunt alte observații?
Nu avem observații.
Proiectul de lege și raportul, stimați colegi, au fost adoptate.
Rămâne pentru votul final.
Avem acum Raportul privind activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții pe semestrul I al anului 2011.
Domnule președinte Stan, vă rugăm să prezentați, pe scurt, raportul, domnule coleg.
Lăsăm câteva minute raportul, până când domnul președinte...
Trecem la poziția 12 – Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată.
Potrivit art. 115, suntem în procedură de urgență. Urmează, deci, ca această inițiativă să o dezbatem de îndată.
Îl rog pe domnul secretar de stat Ion Ghizdeanu să prezinte poziția Guvernului.
## **Domnul Ion Ghizdeanu** _**–** președintele Comisiei Naționale de Prognoză_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare acordarea unor înlesniri, sub forma eșalonărilor de plată, pentru obligațiile fiscale administrate de ANAF persoanelor fizice sau juridice de drept public sau privat, indiferent de modul de organizare. Înlesnirile sub forma eșalonărilor la plată se pot acorda, la cererea contribuabilului, pe o perioadă de cel mult 5 ani.