Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 martie 2014
procedural · adoptat
Damian Florea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Damian Florea:**
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule prim-ministru, Domnule președinte, Domnilor miniștri, Stimați colegi,
Ne aflăm aici împreună, dar cu o majoritate parlamentară sensibil modificată.
Ne aflăm aici împreună cu un nou guvern sensibil modificat.
Ne aflăm aici cu același Program de guvernare. Ce trebuie să facem?
Trebuie să ne uităm în urmă la ce am promis oamenilor și la ce am realizat din asta până acum. Să vedem cât am reparat din ceea ce am găsit stricat. Să vedem până unde am ajuns cu dreptatea, pentru că mai sunt multe de făcut.
Trebuie să avem dorința să vedem și mai trebuie să avem competența și disponibilitatea de a merge mai departe pe drumul bun pe care l-am început.
Trebuie să avem disponibilitatea și competența, atât noi, parlamentarii noii majorități, dublate de competența și disponibilitatea noului guvern...
Dacă aceste lucruri le vom îndeplini, putem trage speranța că mulți dintre colegii noștri de aici, din sală, care poate astăzi nu votează da pentru noul guvern, să voteze alături de noi în proiectele pe care le vom propune în viitor. Depinde numai de noi, majoritatea parlamentară, și de guvernul pe care-l învestim.
Alegem să guvernăm, adică să exercităm puterea, sau alegem să servim cetățenii care ne-au trimis aici învestind în noi încredere și speranța de mai bine?
Alegerea este simplă: trebuie să-i servim pe cetățenii români, însă pentru asta trebuie să muncim mai mult și mai eficient. Trebuie să-i ascultăm pe oameni mai mult și, din când în când, să facem un exercițiu normal și să ne punem în postura lor, a pensionarilor, a funcționarilor, a micilor întreprinzători, a bolnavilor, a contribuabililor ș.a.m.d.
Sunt lucruri de bun-simț pe care știu că le simțim fiecare dintre noi. Ele trebuie evidențiate și trebuie să ne servească ca o busolă care să ne conducă la rezultate de care să nu ne fie rușine atunci când ne vom prezenta din nou în fața alegătorilor.
Credem în prim-ministrul Victor Ponta. Credem în acești miniștri și suntem siguri că și dumnealor sunt de acord cu ceea ce am spus aici, în fața dumneavoastră.
Atât parlamentarii conservatori, cât și miniștrii desemnați de către noi vor susține Programul de guvernare votat de către români, motiv pentru care vom vota favorabil această învestitură.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.