Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 octombrie 2007
procedural · respins
Dan Mircea Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Dan Mircea Geoană:**
...că, atunci, riscăm să producem în sistemul de justiție ceea ce avem astăzi, o luptă surdă de putere între cei care controlează D.N.A.-ul și cei care controlează Ministerul de Justiție, și victima este actul de justiție și încrederea în actul de justiție.
Este o moțiune de cenzură care are o miză importantă. Și pentru că nu este normal, într-un moment atât de important, doar să venim să criticăm și să demolăm, pentru că asta este astăzi relativ ușor, ar trebui să avem astăzi și o discuție, și în zilele următoare, și despre construcție și ceea ce punem în loc sau ceea ce ar trebui să punem în loc.
Ar fi foarte simplu pentru Partidul Social Democrat să rămână în continuare în Parlament și să respingă toate legile actualului Guvern. Ar fi poate mai simplu pentru noi să stăm în Parlament și să respingem proiectul de buget pe 2008. Ar fi foarte simplu pentru noi să respingem orice ordonanță de urgență și să lăsăm Guvernul, de fapt, să guverneze prin ordonanțe de urgență, pe care le respingem la un interval de două-trei luni, cum se va întâmpla și cu ordonanța de urgență privind Fondul „Proprietatea”, la care am avertizat public Guvernul că nu este o soluție bună pentru restituirea și recompensarea celor care și-au pierdut active în perioada comunistă.
De aceea, odată cu depunerea acestei moțiuni de cenzură, ne gândim – și trebuie să ne gândim cu toții și la o alternativă – la un Guvern nou, cu alte politici publice, pentru că astăzi, de fapt, nu criticăm și nu punem sfârșit doar unui guvern de dreapta, ci punem capăt și unui program de guvernare de dreapta. O mie de zile de scandal și de haos sunt suficiente!
Mai avem 500 de zile din actualul ciclu politic și provocarea pe care o avem astăzi – și mai ales mâine – este ce punem în loc și cum oferim, pentru cele 500 de zile care au mai rămas până la viitoarele alegeri, un guvern care să poată și să știe să conducă, un guvern care să aibă o majoritate parlamentară, un guvern care să includă – nu împuns de la spate sau forțat de Parlament – proiectele sociale de care țara are nevoie și pentru pensionari, și pentru agricultori, și pentru tineri, și pentru elevi, și pentru medicamentele compensate și gratuite de care bătrânii țării au nevoie. Aceasta este, de fapt, miza acestei moțiuni.
Sunt convins că cetățenii României s-au uitat în aceste săptămâni, cu mult interes, dar poate spunând, ca de fiecare dată: „Acești politicieni nu știu să vorbească decât de putere, de funcții, de politică și uită să vorbească de interesele noastre”.
Interesul țării și interesul cetățenilor este ca această moțiune să treacă, să avem un nou guvern, cu un nou program de guvernare, cu o majoritate stabilă și care să ducă România în direcția corectă.
Îi îndemn pe toți cei care sunt azi în această sală să ni se alăture și să voteze pentru această moțiune. Nu este doar o moțiune în sensul constatării unui fapt politic existent. Este un guvern care nu are susținere, care este îngenungheat și care este înfrânt. Scopul moțiunii este să începem o construcție pentru perioada care urmează.