Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați membri ai prezidiului,
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Suntem la finalul anului 2010, astfel încât putem face bilanțul așa-ziselor realizări ale puterii fără teama de a greși. Ne stau la îndemână și datele statistice, dar și ceea ce vedem și simțim cu toții. Astfel, în ciuda îndeplinirii mai tuturor condiționalităților și așa-ziselor reforme asumate în acordul cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, caracteristicile esențiale ale României sunt următoarele: subdezvoltarea, subocuparea, sărăcia, inegalitatea economică și socială.
La toate aceste capitole ocupăm ultimul loc în rândul statelor membre ale Uniunii Europene. Iată, în continuare, cifrele: cu o medie la venituri publice de numai 32,8% ca pondere în PIB, suntem statul cu economia cea mai puțin dezvoltată din Uniunea Europeană, cu o rată a ocupării forței de muncă de 57%, suntem țara cu cel mai mic număr de persoane ocupate în muncă la suta de persoane active, iar cu o rată a sărăciei relative la nivelul lui 2010, undeva în jurul a 28%, suntem de departe cei mai săraci membri ai Uniunii. În sfârșit, cu o rată a inegalității veniturilor de 38 coeficient Gini, respectiv indicatorul de măsurare a inegalității, suntem statul cu cel mai ridicat indice al inegalității economice. Ca o consecință, și inegalitatea socială exprimată de raportul dintre cei mai bogați 20% din populație și cei mai săraci 20% are valoarea cea mai mare, România fiind astfel cea mai polarizată societate din Uniunea Europeană.
Deși România nu a trecut nici prin coșmarul unui război și nici prin cel al unor catastrofe naturale de proporții, cifrele de mai sus vorbesc, în fapt, despre o catastrofală gestiune a țării de către actuala putere, dar și despre coșmarul vieții de zi cu zi pentru cetățeanul obișnuit.
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Pe acest fundal mi se par relevante cel puțin două fraze-cheie rostite recent de președintele țării, fraze pe care îmi permit să vi le reamintesc. Prima dintre ele: „Statul nu
este responsabil pentru cetățenii săi”. Cea de-a doua: „Avem nevoie de o Românie performantă, și nu de o Românie socială”. În același context, premierul a afirmat și el: „Cu pomană și cu întins mâna nu se poate la infinit”.
Deși pare mai degrabă amenințarea unui vătaf adresată unor slugi leneșe, tipul acesta de fraze este, din păcate, emblematic nu numai pentru nivelul conducătorilor României de astăzi, dar și, mai grav, pentru ceea ce se întâmplă în țară și cu țara, în fapt, cu noi toți. Cum prin România socială puterea înțelege o Românie a ajutoarelor sociale de tot felul, o Românie a nemuncii, o Românie a unui număr mult prea mare de pensionari și de persoane cu handicap, în general, o Românie a asistenței sociale duse la extrem, reducerea drastică sau chiar eliminarea acestor drepturi sociale și, prin urmare, a cheltuielilor sociale ale statului reprezintă, în opinia puterii, soluția miracol pentru depășirea crizei și efectelor ei.
În acest fel trebuie înțelese, cred, frazele de mai sus, dar și tot ceea ce se întâmplă de luni bune: reducerea masivă a salariilor, a pensiilor, a alocațiilor pentru copii, a alocațiilor familiale, a indemnizațiilor pentru creșterea și îngrijirea copiilor, a ajutoarelor de șomaj, a indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap, a sumelor pentru compensarea medicamentelor, a ajutoarelor pentru încălzire, a primelor, tichetelor de masă, a celor de vacanță, a biletelor de odihnă, a celui de-al 13-lea salariu, a indemnizațiilor de merit, a altor sporuri și stimulente prevăzute în contractele colective de muncă. Lucrurile nu se opresc însă aici, căci noua Lege a pensiilor, noua Lege a salarizării bugetarilor, alte acte normative recente cu privire la venitul minim garantat sau alocațiile familiale perpetuează și adâncesc acest proces și pentru anii următori.
Așadar, stimați colegi, nu este vorba doar de măsuri temporare pentru depășirea crizei, ci, dimpotrivă, de obiective foarte precise și de politici publice urmărite cu bună știință.
## Doamnelor și domnilor parlamentari,
Din punctul de vedere al Partidului Social Democrat, lucrurile stau însă cu totul altfel. În primul rând, prin conceptul de Românie socială noi înțelegem, dimpotrivă, o Românie a locurilor de muncă, a unui număr cât mai mare de locuri de muncă și de o calitate mult mai bună, înțelegem o Românie a șanselor egale pentru toți, o Românie a solidarității și a dialogului social, o Românie a unei economii competitive, o Românie a unei calități mai bune a vieții și a unei protecții sociale mai eficiente.
România socială este, stimați colegi, în esență, un proiect politic al stângii, care presupune cu necesitate o Românie performantă, având drept scop modernizarea și adaptarea societății la condițiile economice în schimbare. Crez a milioane de oameni din această țară, România socială presupune importanța egală a dezvoltării economice, dar și a celei sociale. Ea vorbește despre interdependența lor și despre faptul că ele se presupun cu necesitate.
România socială îmbină creșterea economică, eficiența și flexibilitatea cu egalitatea de șanse, cu echitatea și securitatea socială a populației. Iată de ce ni se pare vădit contraproductivă, ca să nu spunem altfel, opunerea României performante, României sociale.
În al doilea rând, trebuie spus că România nu este și nu a fost un stat „asistențial”, în ciuda catalogării ca atare de către
forțele de dreapta din țară. Cu o pondere de numai 12% a cheltuielilor sociale în produsul intern brut al țării, România ocupă, și din acest punct de vedere, ultimul loc în Uniunea Europeană.
Pentru comparație, este bine de știut că ponderea cheltuielilor sociale în produsul intern brut, la nivelul Uniunii Europene, este în medie de 31,9%, deci de aproape trei ori mai mare. Din cele 202 prestații sociale aduse ca argument de către actuala putere în favoarea unui stat „asistențial”, numai 34 sunt prestații la nivel național, restul de 168 fiind beneficii la nivel local, acordarea lor fiind conjuncturală, iar sumele, evident, simbolice.
Din necunoașterea realităților din țară, acest număr de beneficii poate părea exagerat, dar el trebuie văzut și ca un răspuns al comunităților locale la rata înaltă a sărăciei, îndeosebi a sărăciei rurale, pe de o parte, iar pe de altă parte, ca o încercare de adaptare la cele 263 de taxe și tarife cu caracter fiscal și nefiscal, la nivelul anului 2010.
Pentru a marca importanța cu totul deosebită a celor 34 de prestații sociale de la nivel național, țin să menționez, stimați colegi, faptul că în lipsa acestora rata sărăciei relative din România ar fi de 48%, și nu de 28%, cât este în prezent.
În concluzie, cu numai 34 de beneficii la nivel național și doar 12% nivelul cheltuielilor sociale din produsul intern brut, orice afirmație de genul „România – stat asistențial” este ridicolă, ea nefăcând decât rău și mistificând adevărul.
În al treilea rând, stimați colegi, vreau să afirm aici că nu tot ceea ce, la un moment dat, ni se pare corect din punct de vedere economic este și echitabil din punct de vedere social.
În acest sens, chiar dacă reducerea drastică a cheltuielilor sociale poate părea forțelor de dreapta din țară corectă din punct de vedere economic, ea nu este percepută, în niciun caz, ca echitabilă de către populație. Și aceasta cu atât mai mult cu cât, în acest fel, povara crizei este pusă exclusiv pe umerii celor mai vulnerabile categorii sociale din țară, în timp ce evaziunea fiscală, furtul, corupția, risipa, contrabanda, clientelismul se dezvoltă parcă nestingherite în România.
Pe de altă parte, reducerea cheltuielilor sociale, a cheltuielilor cu forța de muncă, în general a cheltuielilor publice, este criticabilă chiar și din punct de vedere economic, căci aceste măsuri conduc la reducerea drastică a consumului, a cererii, deci duc la contracția și mai accentuată a economiei.
A spune, așadar, că măsurile acestea sunt absolut necesare, că ele nu au alternativă, că numai ele reformează și modernizează statul român, se relevă din nou a fi contraproductiv. Dimpotrivă, stimați colegi, frumusețea acestei lumi constă tocmai în diversitatea ei. Există, astfel, diferite moduri de a conduce economia, există mai multe modele bune de dezvoltare a societății.
A afirma că numai măsurile puterii actuale din România sunt cele adevărate și necesare miroase de la o poștă a dogmatism, iar lucrul acesta trebuie să ne dea tuturor de gândit.
În opinia Partidului Social Democrat, dimpotrivă, accentul ar trebui pus pe crearea locurilor de muncă. O creștere în câțiva ani a ratei de ocupare de la 57 la 70% ar aduce în jur de 10% la PIB-ul țării. Alte procente importante ar putea proveni din majorarea alocărilor pentru cercetare și dezvoltare, de la 0,65% din PIB, acum, la aproximativ 3% în viitorii ani.
În egală măsură, putem vorbi despre investiții cu rol de multiplicator în economia țării, despre măsuri pentru reluarea creditării, despre măsuri menite să multiplice încrederea investitorilor străini, ca de exemplu: o bună guvernare, transparență, predictibilitate, stabilitate, forță de muncă calificată, o rată înaltă a inovării, calitate a infrastructurii și a serviciilor publice.
În viziunea noastră, de exemplu, aceste măsuri sunt și corecte din punct de vedere economic, dar și echitabile din punct de vedere social, fiind, deci, mult mai potrivite României de astăzi.
În al patrulea rând, aici nu este vorba doar de scăderea cheltuielilor sociale și a veniturilor populației – salarii și pensii –, ci și de scăderea gradului de siguranță al vieții cetățenilor și de o scădere a încrederii cetățenilor în statul român, în valorile pe care el se întemeiază.
A renunța la România socială înseamnă, până la urmă, stimați colegi, să renunți la propria identitate. Spun acest lucru căci există o componentă socială a noțiunii de cetățean român, constituită din drepturi și obligații sociale: dreptul la educație, dreptul la sănătate, dreptul la asistență socială, obligația de a căuta de lucru, obligația de a plăti taxe și impozite.
Prin afirmațiile cel puțin hazardate ale președintelui țării, tocmai această componentă socială a cetățeniei este astăzi grav amenințată, chiar negată.
În acest fel este subminată însăși legătura fundamentală dintre stat și cetățean, prejudiciul fiind unul imens: pierderea încrederii cetățenilor în statul român, cu tot ceea ce poate decurge de aici.
În al cincilea rând, constatăm că avem viziuni cu totul diferite cu privire la rolul statului, chiar și în perioadă de criză. Dumneavoastră doriți, în continuare, un stat minimal, mult mai ieftin, și care, în plus, să nu fie ținut responsabil pentru cetățenii săi.
Noi, dimpotrivă, dorim un rol cât mai echilibrat al statului în relația sa cu piața, aceasta însemnând că statul stabilește regulile, dar și controlează respectarea acestor reguli.
Afirmăm, din nou, aici că statul este un producător principal de bunăstare în România, prin educație, prin sănătate, prin știință, prin cultură, prin securitate publică și socială.
Reducerea cheltuielilor statului înseamnă, implicit, creșterea inegalităților, a excluderii, a sărăciei, a subocupării, înseamnă o calitate și mai slabă a forței de muncă, o sănătate și mai precară a națiunii române, înseamnă subdezvoltare, înseamnă – în final –, stimați colegi, tocmai lipsă de performanță.
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Legea salarizării bugetarilor pe anul 2011 se înscrie în viziunea așa-zisă „reformatoare” a puterii, ea prevăzând reducerea cheltuielilor statului român. În acest sens, legea consacră și perpetuează reducerea salariilor cu 25%, operată în anul 2010, și pentru anul viitor. Legea nu stimulează munca și calitatea muncii depuse, salarizând funcția, și nu performanța profesională, legea nu prevede prioritățile societății românești în materie de salarizare, excluzând importanța socială a muncii dintre criteriile de ierarhizare a categoriilor profesionale, astfel încât educația, cercetarea, sănătatea, deși esențiale într-o societate a cunoașterii, rămân „Cenușăresele” sistemului.
Legea leagă salariile bugetarilor de voința subiectivă a puterii, lăsând la latitudinea unui ordin comun al miniștrilor muncii și finanțelor calcularea în fiecare an a salariilor efective, legea devenind astfel inutilă și lipsită de transparență.
În plus, stimați colegi, asumarea răspunderii guvernamentale pentru una dintre legile esențiale ale unei societăți, o lege care stabilește sistemul de distribuție din societatea românească, pune – din nou – Parlamentul într-o situație jenantă, negându-i acestuia rolul de principal for de dezbatere democratică a proiectelor legislative ale țării.
Iată, stimați colegi, suficiente motive pentru fiecare dintre dumneavoastră, pentru ca, prin votul pe care îl veți exprima, să hotărâți astăzi demiterea actualului Guvern, contribuind în acest fel la relansarea democratică a țării, la dezvoltarea sa echilibrată, atât din punct de vedere economic, cât și social. Vă mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.