Cine se mai gândește la ce s-a întâmplat acum 29 de ani într-un orășel din Ucraina? Și poate pe bună dreptate. Chiar dacă pe 26 aprilie 1986 avea loc primul și, până în prezent, cel mai grav accident nuclear din istorie, peste timp s-a așternut praful uitării. Poate că evoluția este una normală după atâta timp, dar ea ascunde pericolul uitării și un fals sentiment de siguranță. Din nefericire, această dramă ale cărei urmări negative le-am resimțit noi le vor resimți încă multe generații de locuitori din Europa.
O bună parte din Europa a fost expusă contaminării. Aproape un milion de oameni au murit, în primele două decenii de la accident, de diverse forme de cancer provocate sau agravate de radiațiile de la Cernobîl. Și acest bilanț va crește. Norul a fost purtat de vânt aproape peste tot în lume, iar substanțele rămân active zeci de mii de ani. Catastrofa a dus la mutații genetice la plante și animale și a scăzut imunitatea la boli a populației tinere în numeroase zone, inclusiv în România. Oficial, numai în Ucraina se consideră că 2,3 milioane de persoane au avut de suferit de pe urma catastrofei. Între 1986 și 2006, 4.400 de ucraineni – copii sau adolescenți în momentul catastrofei – au fost operați pentru cancer de tiroidă, consecința cea mai evidentă a iradierii.
În România există o centrală nucleară la Cernavodă, iar în anii trecuți Guvernul a intenționat să construiască încă două reactoare nucleare și o nouă centrală nucleară. Acestea ar crea zeci de tone de deșeuri radioactive extrem de letale care ar putea rezulta într-un accident de dimensiunea celui de la Cernobîl. Organizațiile nonguvernamentale militează pentru promovarea energiei regenerabile ca alternativă la energia nucleară, deoarece România are un potențial foarte mare în acest domeniu și acest tip de energie nu prezintă riscuri față de mediul înconjurător sau față de sănătatea oamenilor și necesită investiții semnificativ mai mici decât energia nucleară. Riscurile ce însoțesc energia nucleară sunt reale, inerente și de durată.
Așa cum menționam și într-una din declarațiile mele trecute referitoare la independența energetică, este necesar să fim conștienți de faptul că anumite resurse naturale sunt limitate și neregenerabile. Dezvoltarea unei industrii alternative pentru producerea de energie este importantă și se poate baza pe resurse inepuizabile, cum ar fi apa sau soarele. Iar educarea populației, precum și implementarea de programe ne pot duce în direcția dorită.
Sunt de părere că dezvoltarea producției de hidroenergie și de energie eoliană trebuie să devină obiective strategice ale României, obiective pe care să le materializăm cât mai curând în legi ce vor genera politici publice adecvate.
Pe de altă parte, în Ucraina de azi nimeni nu se mai gândește la ce s-a întâmplat acum aproape trei decenii, într-o țară frământată de conflicte, cu un guvern nu tocmai stabil, confruntată cu un atac la suveranitatea sa și cu o clasă politică profund coruptă, care se pregătește să prelungească durata de viață la mai multe reactoare nucleare din cele 15 de care dispune în prezent. Poate ar trebui să ne gândim dacă Ucraina e sigură din punct de vedere nuclear.
E posibil ca această țară să aibă nevoie de sprijin din partea statelor vecine și/sau din partea instituțiilor europene pentru ca normele acestui proces să fie respectate, pentru că în joc nu este numai securitatea sa, ci a întregului continent.
„Astăzi este ziua lor – să-i cinstim cum se cuvine!”
Mai avem printre noi puțini oameni curajoși, puțini oameni care au trăit și au făcut istoria țării, puțini oameni care ne dau în fiecare zi o lecție de curaj, o lecție despre ce înseamnă să îți iubești patria necondiționat, ce înseamnă să îți iubești semenii, ce înseamnă să renunți la familia ta pentru un ideal: libertatea.
Nu demult vă vorbeam despre faptul că în acest an se împlinesc 70 de ani de la încetarea celui de Al Doilea Război Mondial și, din dorința de a omagia eroismul soldaților români care s-au jertfit în acest conflict, precum și în semn de recunoștință pentru curajul veteranilor de război, s-a inițiat Proiectul de hotărâre a Guvernului privind declararea „Anului 2015 – Anul veteranilor de război”.
Iar astăzi, pe 29 aprilie, îi sărbătorim oficial pe invalizii și veteranii de război.
Recunoștința generației contemporane pentru sacrificiul celor care au luptat în cel de Al Doilea Război Mondial s-a manifestat sub aspect legislativ prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, act normativ prin care s-a instituit Ziua veteranilor de război, care se organizează anual pe 29 aprilie. Această dată reprezintă ziua în care, în 1902, Regele Carol I instituia prin decret calitatea de veteran de război pentru cei care au luptat pentru independență. Ziua veteranilor de război este un moment important, în care trebuie să ne aducem aminte de cei care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, dar și de veteranii care au luptat și au suferit pentru ca România să fie ceea ce este astăzi. Ei au luptat pentru apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a României.
Veteranii de război trebuie sărbătoriți în fiecare zi, și nu o dată pe an. Veteranii sunt pagini vii din istoria țării, ei poartă pe corpul lor cicatricele gloanțelor și schijelor primite în luptele pentru eliberarea Ardealului de Nord, răpit prin odiosul Dictat de la Viena din 30 august 1940, sau de la eliberarea Basarabiei și Ținutului Herței în anul 1941 sau din luptele duse alături de aliați după 23 august 1944, culminând cu victoria de la 9 mai 1945. Veteranii sunt părinții sau bunicii noștri, sunt cei care privesc cu încredere viitorul țării, pentru că au crezut și au luptat pentru un viitor mai bun.
Cred că suntem datori să omagiem acești eroi și să reparăm nedreptățile comise în ultimii ani, ca o dovadă și o asigurare că Domniile Lor sunt persoane importante pentru noi și pentru societatea românească în general, pentru că de
cele mai multe ori această categorie de oameni, cărora le datorăm prezentul nostru, se simte exclusă social.
Să ne înclinăm cu recunoștință în fața acestora și să nu uităm niciodată că certificatul de naștere al poporului român este semnat cu sângele eroilor căzuți la datorie pe câmpurile de luptă în cel de Al Doilea Război Mondial.
„1 Mai”
Peste câteva zile vom sărbători cu toții un eveniment foarte important pentru întreaga lume: 1 Mai – Ziua internațională a muncii. Începând cu 1890, 1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua internațională a muncii.
Născut în patria democrației – Statele Unite ale Americii –, acest eveniment a debutat în condiții tragice, primele manifestări – de tip combatant – fiind marcate de incidente violente.
La 1 mai 1886, pe întreg teritoriul Statelor Unite au ieșit în stradă sute de manifestanți, care au protestat cerându-și dreptul la ziua de muncă de opt ore, fără a li se reduce salariul. La Chicago, unde avea loc cea mai mare demonstrație a muncitorilor protestatari, evenimentele au degenerat, iar în urma intervenției forțelor de ordine s-au înregistrat mai mult de două sute de răniți, liderii muncitorilor fiind judecați și condamnați – majoritatea – la pedeapsa capitală.
În Europa, în memoria victimelor înregistrate în timpul protestelor de la Chicago, Congresul Internaționalei Socialiste, întrunit la Paris în 1889, a decretat ziua de 1 mai ca Ziua internațională a muncii. Astăzi, în majoritatea țărilor din Europa, este recunoscută importanța acestei zile, fiind declarată sărbătoare oficială și zi liberă.
Trebuie să recunoaștem aportul adus de mișcarea socialistă la instituirea zilei de 1 mai ca sărbătoare națională, această zi fiind organizată încă de la începuturi, din 1890. Este adevărat că sărbătorirea zilei de 1 mai și-a pierdut din însemnătatea cuvenită, odată cu „confiscarea” sa de către regimul comunist, dar țara noastră a înțeles semnificația momentului, reușind să depășească amintirea neplăcută a manifestațiilor organizate de Partidul Comunist și la care prezența „oamenilor muncii” devenise obligatorie.
Deși importanța acestei zile a scăzut în ultimul timp, instituindu-se tradiția sărbătoririi cu mici și bere, ar trebui ca partidele politice să conștientizeze rolul jucat de mișcarea de stânga în celebrarea zilei de 1 mai ca pe o victorie a drepturilor cetățenilor săi.
În Raportul _World Social Protection_ , întocmit de Organizația Internațională a Muncii, România ocupă un loc aparte și, din păcate, nu este unul pozitiv. Măsurile de austeritate din ultimii ani s-au dovedit a fi un mijloc de sărăcire graduală a populației, măsuri care au adus efecte negative asupra economiei atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Țara noastră este dată ca exemplu negativ, alături de alți parteneri din Uniunea Europeană, care au introdus în perioada 2009–2012 măsuri de austeritate sub pretextul fals că ar oferi stabilitate economico-financiară. În schimb, diminuarea pensiilor prin impozitare, tăierea salariilor pentru multe categorii socioprofesionale, reducerea graduală a ajutoarelor sociale sau a fondurilor pentru
sănătate au transferat costurile crizei asupra populației. Și acest lucru s-a întâmplat în mai multe state din Uniunea Europeană, care au acționat similar cu Guvernul portocaliu din 2010.
Odată cu venirea actualului Guvern, această fundație prost pusă a României contemporane a fost schimbată radical în favoarea muncii și a celor care muncesc. Astăzi este ziua în care putem afirma cu tărie valoarea muncii și prețuirea pentru cei care muncesc, este ziua în care vrem să construim o Românie care îi prețuiește pe cei care muncesc.
Actualul Guvern a înțeles că trebuie să folosească prezentul pentru a construi viitorul, în loc să amaneteze viitorul pentru a supraviețui în prezent.
Astfel, azi, mai mult ca niciodată, când sunt create locuri de muncă, când numărul șomerilor scade simțitor, când salariile și pensiile sunt reîntregite, avem toate motivele pentru a sărbători Ziua internațională a muncii.
Cu drag, un binemeritat la mulți ani tuturor!
„Uniunea Europeană – parte integrantă a vieții noastre” Acum 10 ani, la 25 aprilie 2005, la Luxemburg, a fost semnat Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană de către România și Bulgaria și de către reprezentanții statelor membre ale Uniunii. Tratatul a fost supus procesului de ratificare în toate statele membre ale Uniunii Europene, iar de la 1 ianuarie 2007 prevederile acestui tratat au intrat în vigoare, făcând din România un stat european și aducând-o în marea familie a țărilor europene.
Mă văd obligat să fac o scurtă evocare a evenimentelor care au condus la concretizarea dorinței de aderare a României, ca partener cu drepturi depline, așa cum suntem astăzi, alături de Uniunea Europeană, ceea ce a adus România pe scena Europei, loc meritat și ocupat firesc într-o normalitate care se cuvenea, instituind pentru țara noastră dreptul de a se integra în sfera principiilor și valorilor democrației europene, de care fusese privată mai mult de jumătate de secol.
Astfel, de la 1 ianuarie 2007, România s-a înscris pe lungul drum al democrației europene, alături de partenerii săi din Europa, drum început la 1 februarie 1993, prin semnarea la Bruxelles a Acordului de asociere la Uniunea Europeană. În 1995, România era pregătită să depună cererea de aderare la Uniune, care s-a concretizat în iunie, iar în decembrie 1999, în Consiliul European, s-a luat decizia de deschidere a negocierilor de aderare cu România, alături de Malta, Slovacia, Letonia, Lituania, Bulgaria. Începând cu 15 februarie 2000, au fost deschise oficial negocierile pentru aderarea României la Uniunea Europeană. La 14 decembrie 2004, s-au încheiat negocierile de aderare la nivel ministerial, ceea ce a condus la concretizarea acestei etape prin decizia Consiliului European de la 16–17 decembrie 2004. Tot atunci s-a confirmat și calendarul de aderare, cu semnarea acestuia în aprilie 2005, încheindu-se cu aderarea efectivă a țării noastre la 1 ianuarie 2007, dată la care aderarea României la Uniunea Europeană a devenit o certitudine.
Aderarea României la Uniunea Europeană a fost posibilă prin unirea eforturilor clasei politice românești, această mare realizare îndeplinindu-se prin acordul de voință al cetățenilor români, exprimat prin reprezentanții săi aleși și reprezentanți ai societății civile.
România, în urma acestui eveniment de o imensă importanță pentru viitorul său, a dovedit, prin implementarea reformelor cerute de Uniunea Europeană și prin dialogul permanent cu aceasta, că este un stat matur, care se comportă ca un adevărat partener loial și demn și care își merită cu prisosință statutul de membru cu drepturi depline în cadrul marii familii europene, dorindu-ne în continuare ca eforturile depuse să se concretizeze mai departe prin aderarea la Spațiul Schengen și adoptarea monedei euro și, nu în ultimul rând, oferirea de sprijin statelor invitate sau candidate la Uniunea Europeană.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.