Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 februarie 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Daniel Vasile Oajdea
Discurs
## **Domnul Daniel Vasile Oajdea:**
„Rocada de la Fondul Proprietatea, o inginerie care golește buzunarul românilor de 460.000 de euro”
La sfârșitul anului trecut, structura de conducere a Fondului Proprietatea a fost modificată, angajând din partea Fondului plăți compensatorii pentru persoanele înlocuite în valoare de 460.000 de euro.
Cei care au acceptat să introducă astfel de clauze în contractul de management cu fosta conducere, care să oblige Fondul la plata unor despăgubiri uriașe în caz de revocare a directoratului, dar și cei care au inițiat și decis schimbarea vechii conduceri, știind ce efort financiar implică, au girat o mare ticăloșie.
Există două posibilități: ori fosta conducere a fost incompetentă și se impunea o schimbare, ori înlocuirea a fost făcută pe alte criterii decât cele de competență. În ambele ipoteze, există o mare problemă. Dacă directoratul a fost revocat pentru că nu a dat dovadă de profesionalism, nu înțeleg de ce au fost activate clauzele legate de salariile compensatorii. Cum poți despăgubi cu sute de mii de euro o persoană pe care o demiți pentru incompetență? Dacă schimbarea nu are nicio legătură cu profesionalismul, atunci cei care oferă recompense politice pe banii contribuabililor să vină s-o spună public, și nu să se ascundă în spatele partidelor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.