Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Andrei Dominic Gerea
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Aș vrea să-l liniștesc pe onorabilul nostru coleg, domnul Toader, cu privire la bunele intenții ale majorității parlamentare. După cum știe, sper, și Domnia Sa, un nou proiect al Constituției este în lucru și acesta prevede reducerea numărului de parlamentari.
Deci, din acest punct de vedere, să știți, stați liniștit, pentru că noi totuși lucrăm să îndeplinim toate aspirațiile celor care ne-au votat. Și n-aș vrea să uitați că de la acel referendum la care faceți dumneavoastră trimitere, care, printre altele, n-a fost deloc pregătit cum trebuie și a avut cu totul alte teme decât, într-adevăr, a vota un referendum, au fost câteva rânduri de alegeri între timp, da? Poporul român a decis ceea ce vrea să facă și eu știu că mesajul nostru a fost foarte clar: bicameralism și reducerea numărului de parlamentari.
Așa vom face.
Deci puteți să vă liniștiți.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.