Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 iunie 2007
other · respins
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Dezbaterea și respingerea moțiunii simple „Sănătatea publică este grav bolnavă”
Discurs
## Domnule președinte de ședință,
Îmi pare rău că spectacolul s-a terminat și că cei invitați de nu știu cine acum părăsesc sala. Probabil că au auzit ce voiau numai, și restul nu-i mai interesează.
Nu vreau să comentez foarte multe lucruri, dar cred că anumite afirmații făcute merită răspuns.
Resping cu toată tăria toate presupusele acuzații, toate suspiciunile care sunt la adresa conducerii ministerului privind modul în care gestionează fondurile publice. Există licitații transparente afișate pe site-ul ministerului, există comisii numite legal care lucrează, există rapoarte legale transparente privind evaluarea licitațiilor, așa că dacă cineva este interesat le poate avea în orice moment.
Ca atare, vă rog să mergeți pe prezumția de nevinovăție, așa cum spune Constituția României.
În rest, consider că sunt numai declarații politice, politicianiste, unele numai ca să ia aplauze, atât și nimic mai mult.
Totuși, nu pot să nu remarc cuvântul domnului senator Popa, care astăzi și-a schimbat complet atitudinea – după ce în urmă cu câteva luni de zile susținea reforma, susținea ce facem, susținea toată reforma din sănătate –, de ce și-a schimbat-o, îmi este greu să spun.
Legat de ceea ce spune domnul senator Oprescu, din tot ceea ce a spus până acum, în afară de faptul că a dorit să ia aplauze de la colegi, de la publicul pe care l-a invitat, eu cred că dânsul a lansat un dialog. Sunt deschis la dialog, domnule profesor, domnule senator, când doriți dumneavoastră, pentru binele sistemului sanitar doresc să stau de vorbă cu oricine, indiferent că sunteți dumneavoastră sau altcineva. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.