Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Dumitru Niculescu
Discurs
## **Domnul Dumitru Niculescu:**
„Irigațiile la români – de la mila cerului, cu mâna întinsă la poarta UE”
Declarația mea politică se referă la eterna și deloc fascinanta, ci foarte importanta problemă a sistemului de irigații, totdeauna vizat și niciodată soluționat pe parcursul guvernărilor. Cert este faptul că, dacă în 1989 erau irigate cam 2 milioane de hectare, în anul 2000 mai erau irigate doar vreo 200 de mii. În 2004, ajunsesem la aproape 1,2 milioane. Acum sunt irigate vreo 2–300.000 de hectare. Poate că datele pe care mi le reamintesc nu sunt corecte, dar probabil că ele corespund ca ordin de mărime. Care ar putea fi soluția? Desființarea ANIF, așa cum preconiza PDL?
Vara pe care o așteptăm cu toții va fi una secetoasă, spun meteorologii, iar recolta poate fi compromisă. Agricultorii, ajutați de stat, trebuie să găsească soluții să repornească sistemul de irigații, altfel în toamnă nu vom culege nimic. Din păcate, doar 1% din suprafața agricolă a țării este irigată. Anul trecut, din cauza arșiței, am pierdut jumătate din producția de porumb și aproape 30% din cea de grâu. În vara trecută, cei mai mulți fermieri au stat la mila cerului, rugându-se pentru o ploaie.
În lipsa unor sisteme de irigații, 2012 a fost unul dintre cei mai slabi ani din agricultură. Există pericolul foarte mare că și în 2013 ar putea fi la fel, doar 1,2% din 9 milioane de hectare pot fi irigate. Anul trecut, de pildă, zăpada căzută la sfârșitul iernii tot nu a putut să protejeze solul de soare. În timpul verii, apa din pământ a coborât sub 160 de metri cubi pe hectar, adică a fost secetă extremă, așa cum va fi și în 2013.
Ministerul Agriculturii a anunțat fonduri crescute pentru irigații: de la 25 la 60 de milioane de euro. Asta ar însemna un număr dublu de fermieri care ar putea fi ajutați să își ude culturile cu sisteme mobile de irigații, dar sunt sceptic că sumele vor ajunge în cele din urmă direct la fermieri și, prin ei, la culturi. Dacă responsabilii nu vor lua măsuri în al doisprezecelea ceas, recolta va fi și anul acesta compromisă de secetă. Vă reamintesc că România are cel mai mic randament agricol din Uniunea Europeană, deși suprafețele cultivate au fost printre cele mai mari.
Și în această guvernare povestea se repetă, Ministerul Agriculturii caută bani pentru irigații și îi cere Uniunii Europene să direcționeze un miliard de euro din cele 21 pe care ni le-a promis ca fonduri structurale pentru sistemele de udat. În prezent, doar 1,2 la sută din cele 9 milioane de hectare pot fi irigate. Dacă reprezentanții Comisiei Europene vor aproba cererea noastră, atunci suprafața agricolă irigabilă ar urma să crească de 8 ori, până la 800.000 de hectare. Dacă...
Din păcate, suntem extrem de deficitari și în ceea ce privește accesarea fondurilor europene pe această temă. Fondurile europene pentru modernizarea sau retehnologizarea sistemelor de irigații pot fi accesate doar de organizațiile de utilitate publică ale deținătorilor de terenuri agricole. Ajutorul nu poate fi mai mic de 5.000 de euro, dar accesarea este extrem de redusă.