Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 martie 2009
procedural · respins
Dumitru Oprea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Dumitru Oprea:**
Da. Amnezia este intrată în obișnuința senatorului Varujan Vosganian, care, printr-o cumulare de ministere, pe mandatul dumnealui a încălcat norme elementare economicofinanciare. Dumnealui cerea, dumnealui își dădea. Deci împerecherea economiei cu finanțele a fost cea mai ciudată formă de – nu pot să fiu atât de dur – încălcare a moralității elementare.
Ministerul Educației și Cercetării, fiindcă ministrul pus nu se pricepea decât la tineret, cercetarea tineretului în discoteci, a adăugat și puterea omului care și-a bătut joc de educație atâta timp.
Cred că exemplele ar putea continua.
La capitolul acesta, domnule Varujan Vosganian, ați avut de susținut un punct de vedere pe care, cu siguranță, și cei ce-l aud nu-l acceptă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.