Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 ianuarie 2010
procedural · adoptat
Emil Boc
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Emil Boc:**
V-o respect, dar nu pot fi de acord cu ea.
De aceea, dragi colegi, haideți să ne uităm și să spunem lucrurilor pe nume: suntem într-un an, 2010, în care ieșim din criza economică globală. România, și ea, va reuși să iasă din această criză și să pregătească relansarea economică. Nu vom avea creșterea din 2008, de 8% – când toată lumea avea creștere economică –, ci vom avea 1,3%, dar, în acele condiții ale anului 2010, cu această creștere vom plăti salariile, vom plăti pensiile, vom avea mai mulți bani pentru investiții, pentru că iar, aici, s-a spus un lucru neadevărat, în acest buget, cu o reducere a deficitului bugetar de la 7,3% la 5,9%, cheltuielile pentru investiții cresc, de la 6,1% din PIB în 2009, la 6,5% din PIB în 2010.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.