Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 mai 2018
Informare · informare
Emil Marius Pașcan
Discurs
## **Domnul Emil Marius Pașcan:**
## Bună seara!
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Am adresat o interpelare doamnei președinte Liliana Țuroiu, de la Institutul Cultural Român, și vă redau conținutul acesteia.
Am aflat cu surprindere și stupefacție că Institutul Cultural Român s-a implicat în festivitățile prilejuite de aniversarea, pe 19 aprilie 2018, a 450 de ani de la Edictul de la Turda, în parteneriat cu Biserica Unitariană.
## Doamnă președinte,
Poate vă aflați în necunoștință de cauză. Vă informez că Adunarea Dietei, întrunită la Turda în 1568, a fost în primul rând un act politic îndreptat împotriva contrareformei promovate de imperialii habsburgici catolici. În ceea ce-i privește pe românii ortodocși din Transilvania, efectul edictului a fost pecetluirea definitivă a statutului lor de națiune tolerată. Dieta stabilea că alături de cele trei religii de stat recepte – catolicismul, luteranismul și calvinismul – mai este recunoscută a patra, unitarianismul.
Așa că nu este de mirare că, în 1711, Congregația tuturor nobililor din Turda ia decizia de a-i izgoni pe români din oraș, nobilii fiind îngrijorați de faptul că datele demografice se modificaseră, în defavoarea maghiarilor și sașilor, citez: „Aflăm că românii se înmulțesc foarte tare printre noi, în paguba noastră. Orașele și satele vechi, frumoase și locuite de maghiari și sași, întru atât sunt pustiite de locuitori, prin înmulțirea românilor, că acum nu mai auzim de ele.”
În urma edictului din 1568, iată, sărbătorit de Institutul Cultural Român, al Dietei de la Turda, Transilvania nu a devenit nici pe departe un tărâm al libertății religioase și al toleranței interconfesionale, așa cum pretind episcopii bisericilor tradiționale maghiare; o dovedește și al treilea document, prin care, de fapt, românilor din Târgu-Mureș nu le era permis nici să...
Și eu vă mulțumesc.
Vă rog totuși să ne încadrăm în cele două minute, chiar dacă aveți mai multe interpelări depuse.
Următorul, Silviu Dehelean – o interpelare depusă. Cristina Iurișniți – o interpelare.
Cristian Ghinea – două interpelări.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.