Emil Marius Pașcan

## **Domnul Emil Marius Pașcan:**

Mulțumesc, domnule președinte. Distinși colegi,

Sigur că este un proiect care răspunde unor imperative locale, unor blocaje care s-au manifestat la nivelul agenților economici, în funcționarea, în dezvoltarea acestora; de asemenea, la nivelul administrațiilor publice locale. Și până la un punct este de înțeles.

Este însă un proiect incomplet, care se referă doar la sectorul minier, aflat oricum în degringoladă în ultimii ani. Eu, în schimb, vă spun care este problema de fond a acestui proiect legislativ și cum ar trebui el completat, pentru ca, într-adevăr, să răspundă necesităților actuale de dezvoltare ale României.

Din 2007, în mod consecvent și constant, s-au extins aceste arii naturale protejate și, sigur, nu este rău că s-au extins, dar s-au extins fără a fi consultate și eliminându-se voința autorității publice locale, așa cum era până atunci.

Dintr-un exces de zel, al nostru, de a raporta procentual că îndeplinim sarcinile și directivele Uniunii Europene, pur și simplu, la modul centralist, din capitală, de la nivelul ministerelor, s-au stabilit la nivelul țării, fără a fi consultate primăriile, consiliile locale, cele județene, fără a li se cere vreun aviz sau acord, s-au stabilit din avion aceste arii naturale protejate. Ele n-au dus decât la blocaje, au blocat planuri urbanistice de dezvoltare, au blocat realizarea unor drumuri, infrastructura – și s-a făcut la modul lipsit de discernământ.

De aceea, legislația în acest sens se cuvine modificată, pentru că trebuie să-i oferi șansa și localității, oricare ar fi ea, să se dezvolte; să se dezvolte, dezvoltându-și infrastructura, drumurile! Ia imaginați-vă astăzi – pentru că tot vorbim la modul pompos și bombastic despre realizarea autostrăzii București–Brașov – cam câte arii naturale protejate ar încălca acest drum. Ar fi imposibil de realizat, în condițiile legislației actuale!

De aceea, trebuie să dăm șansa administrațiilor publice locale să poată să aibă un cuvânt de spus, să vină cu o alternativă, să reîmpădurească, să extindă în alte zone, care nu sunt supuse acestui interes de dezvoltare a țării.

Am citit, chiar recent: în Italia, dezvoltându-se metroul, au intervenit și au ajuns la un sit arheologic. A durat două săptămâni până l-au luat și l-au dus la suprafață. N-au blocat dezvoltarea, sub diferite pretexte privitoare la protejarea arheologică a siturilor, cum se întâmplă la noi – ani de zile se blochează infrastructura! – sau cum se întâmplă cu aceste arii naturale protejate, repet, stabilite fără a fi consultate administrațiile publice locale.

Dați o șansă, să dăm cu toții, legislativ, acestei țări, pentru a se dezvolta într-un mod realist! Să nu fim noi mai catolici decât Papa, să nu fluturăm tot timpul triumfalist ce va zice Uniunea Europeană: că vor veni cu proceduri de infringement..., dar să încercăm măcar să rezolvăm problemele noastre de infrastructură, pentru că fără infrastructură nu putem vorbi de dezvoltare pe termen lung. Acesta este imperativul pe care trebuie să-l luăm în calcul!