Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2008
other · respins
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
## **Domnul Emilian Valentin Frâncu:**
Am ascultat cu emoție declarația colegului meu Aledin Amet, în numele comunității tătare din România.
Liberalii din întreaga lume au luptat, luptă și vor lupta mereu pentru respectarea libertăților individuale. Cu atât mai mult suntem alături de comunitățile, etniile sau popoarele care își pierd libertatea _in integrum_ . Ororile totalitarismului, fie el de tip comunist sau fascist, trebuie condamnate.
Văd că sunt prezenți aici, la balcoanele Camerei Deputaților, peste 100 de membri ai etniei tătare din
România, unii dintre ei probabil foști și actuali urmași ai deportaților din 1944.
Mă gândesc că și o parte dintre noi, cei din Parlamentul României, suntem urmașii unor familii care au suferit ororile comunismului. Și la noi comunități întregi au fost deportate.
Trebuie să facem ca astfel de crime împotriva libertăților fundamentale ale omului să nu mai fie posibile.
Sunt unul dintre inițiatorii legii care a consacrat ziua de 13 decembrie ca zi de sărbătoare a comunității tătare în România. La noi, această comunitate se bucură de toate avantajele oferite de cetățenia română.
Acum, îmi plec fruntea pentru suferințele tuturor celor care au fost uciși, deportați sau și-au văzut apropiații batjocoriți de regimul stalinist în 1944.
Nu putem îndrepta ororile de atunci dar, periodic, condamnând crimele totalitarismului, vom apăra valorile democrației, îi vom onora pe martiri și vom reaminti tuturor că dictaturile de orice tip nasc multă suferință.
Noi, liberalii, susținem, evident, această declarație.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.