Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 aprilie 2009
Declarații politice · respins
Emilian Valentin Frâncu
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
Discurs
## **Domnul Emilian Valentin Frâncu:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Mi-am intitulat declarația politică de astăzi „Graba strică treaba”.
Până la urmă s-a adeverit: graba finalizării până la 15 mai 2009 a celor patru coduri juridice – penal, civil, de procedură penală și de procedură civilă – nu reprezintă decât o ambiție personală a președintelui Traian Băsescu, susținută, în mod docil, de ministrul justiției. Nici perspectiva întocmirii unui raport de țară la Comisia Europeană, și nici data la care sunt prevăzute să intre în vigoare noile coduri nu impun cu necesitate încheierea dezbaterii asupra celor patru proiecte mai înainte chiar ca dezbaterea să înceapă în mod real și onest.
Realizarea progreselor în domeniul justiție și afaceri interne nu presupune nicidecum adoptarea unor legi imperfecte, susceptibile să fie ulterior modificate ori de câte ori se vor constata greșeli și deficiențe. Dimpotrivă, faptul că inițiem acum o dezbatere serioasă în Parlament va face ca raportul ce va fi prezentat Comisiei Europene să ne acorde o posibilă bilă albă. Dezbaterea serioasă asupra modificării unor legi mai complexe chiar decât Constituția reprezintă, ea însăși, un semn de maturitate și progres, iar opusul unei asemenea dezbateri va fi taxat ca atare.
Își imaginează oare ministrul justiției că punerea pe tavă a unor legi imperfecte va fi considerată benefică de raportorii europeni în cursul documentării pentru întocmirea noului lor raport, conform mecanismului de cooperare și verificare?
Își închipuie oare președintele Traian Băsescu că adoptarea forțată a codurilor, prin procedura asumării răspunderii Guvernului, va legitima pretențiile de progres în domeniul justiției și afacerilor interne și că, astfel, îi vom păcăli pe raportorii europeni?
Sunt convins să graba heirupistă de a raporta, într-o manieră triumfalistă, adoptarea codurilor până la 15 mai ar putea să ducă la un raport pe justiție mai slab decât cel dorit inclusiv de ministru, inclusiv de șeful statului.
Singura concluzie care se impune este că Parlamentul trebuie lăsat să își facă treaba, adică să dezbată pe îndelete, cu răbdare și maximă competență, cele patru proiecte de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.