Declarația a pornit de la nevoia de a explica anumite articole din Constituție.
De foarte multe ori am invocat, ca și domnul Márton Árpád, Constituția, și interlocutorii îmi răspundeau: „Lasă-mă, domnule, cu Constituția!”, de parcă statul de drept ar putea să existe fără respectarea Constituției.
După cum știți, în România, respectarea legilor și a supremației Constituției este obligatorie chiar și pentru cei care au glasul mai puternic.
De aceea, declarația era nevoie să fie făcută.
Poate că era nevoie de mai multe dezbateri publice – nu în adoptarea declarației, ci în explicarea Constituției – și, în calitate de președinte al Comisiei juridice, voi iniția astfel de dezbateri publice, pentru că este necesar ca, întâi și întâi, parlamentarii și cei care ocupă demnitățile publice și, în fine, populația, formatorii, media să înțeleagă exact prevederile Constituției și să nu mai propage idei contrare.
Cu privire la declarație, abuzul de drept sesizat în această declarație, făcut de către Președintele României, este real. Dânsul a declarat că va face tot posibilul să împiedice un anumit act legislativ, deși a făcut-o fără a avea atribuții în domeniul ordonanțelor de urgență. Atribuția lui intra în vigoare atunci când exista o lege de aprobare sau de respingere a ordonanței.
Oricum nimeni nu poate să spună că un președinte care se pune în fruntea unei demonstrații împotriva Guvernului reprezintă garanția respectării Constituției și că acționează în virtutea prerogativelor constituționale. Pentru că acest act a fost anunțat public – „voi face orice”, prin „orice” însemnând chiar și încălcarea legii, vedem –, este evident că acest abuz de drept este făcut voit, este făcut cu intenție.
Totuși, sesizarea către Curtea Constituțională o apreciez ca fiind un demers constituțional, spre deosebire de plimbarea în fruntea demonstranților și întărâtarea maselor; deci este un act constituțional. Dar eu îi mulțumesc pentru acest act, pentru că ne-a dat ocazia să nu mai avem dubii – Curtea Constituțională a arătat foarte clar că nu există niciun conflict de natură constituțională între Guvern și CSM, între Guvern și Parlament. Și, de asemenea, aici este un lucru aproape hilar: cum avea grija Parlamentului și lua apărarea Parlamentului, în timp ce Parlamentul nu avea nevoie de acest lucru. Controlul ordonanțelor se făcea oricum, după ce erau depuse la Parlament. Și, de asemenea, nu cred că a reprezentat la Curtea Constituțională Parlamentul, pentru că punctele de vedere ale președinților celor două Camere au fost susține de senatorul Șerban Nicolae și de mine, deci nu de Președintele României. El avea o opinie contrară.
## Curtea ne-a dat dreptate nouă.
În decursul vremurilor s-au lansat mai multe teze false care, tot repetate, au căpătat aproape caracter de adevăr absolut și ele sunt, aici, demontate, în această declarație. Spre exemplu, pornindu-se de la faptul că cele mai multe voturi le are un președinte ales – ca număr de voturi, comparându-se cu aleși locali, deputați, care sunt oricum aleși după alte legi –, au început să spună că cel mai legitim din țară este președintele. Absurd! Este ales cu 50 și ceva la sută, în timp ce Parlamentul, organul reprezentativ suprem al poporului român, este ales cu 100%, Parlamentul, în ansamblul său. Deci, cu privire la numărul de voturi cu care este aleasă o instituție prezidențială și o instituție parlamentară, respectiv Parlamentul – Senatul și Camera –, vă rog să fiți atenți: 100% este votul la Parlament, pe când la președinte abia după turul II faci 50 și ceva la sută.
De aceea, modul de alegere directă a Președintelui României nu trebuie să îi dea acestuia o putere mai mare decât o are.
Cu privire la „unica autoritate legiuitoare”, din textul declarației, este evident că Parlamentul face acest lucru și există decizii ale Curții Constituționale care specifică că nici un aviz nu este necesar sau nu este obligatoriu dacă împiedică Parlamentul să se pronunțe. Iar, în mod concret, cu privire la avizul CSM, aceasta nu se poate pronunța decât pe legile nr. 303, nr. 304, nr. 317, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 3/2014, date chiar pe codurile penale – așa-zisa „marțea neagră”, la sesizarea fostului președinte. Deci obiceiul de a sesiza Curtea nu este nou.
După cum ați văzut, se încheie această declarație cu un angajament de respectare a articolului 69, și anume că parlamentarii sunt în serviciul poporului, nu al unor entități, altele decât poporul, nu al partidelor, nu al lu’ mama, nu al lu’ tata, nu al cui o mai vrea cineva din stradă.
Dumneavoastră sunteți reprezentanții poporului și nu dați socoteală decât la alegeri, în fața poporului, dar pentru asta trebuie să-ți înțelegi demnitatea și să-ți respecți rangul, nu să îl cobori la un nivel chiar sub nivelul străzii.
Am ascultat și comentariile colegilor.
Mulțumesc domnului Márton Árpád că a dat citate din Constituție și, de fapt, asta trebuia să facem.
În continuarea a ce a spus dânsul, vreau să vă spun că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român”, că oricine știe limba română, chiar și profesorii universitari, trebuie să înțeleagă că „suprem” nu mai poate fi egal cu altcineva. Deci declarațiile unor colegi, și anume că puterile sunt egale, sunt lipsite de temei și lingvistic, și constituțional.
Puterile sunt în echilibru, ceea ce este alt lucru. Inginerii care știu legea pârghiilor știu că pot să fie două greutăți inegale în pârghie dacă brațul diferă.
Deci puterile sunt în echilibru, dar nu sunt egale.
Or, vă veți uita la art. 1 alin. (4) din Constituție: „Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor în stat...”, nu al egalității. De fapt, nici nu pot să fie egale niște puteri care au atribuții diferite. Sunt alese sau numite într-un anumit fel și au, bineînțeles, alte roluri. Bun.
Cu privire la ceea ce au spus colegii, într-adevăr, este bine că trebuie să ne apărăm de noi înșine, pentru că imaginea Parlamentului în general a fost subminată chiar de către parlamentari. Am pățit acest lucru de nenumărate ori. Când eu invocam articole din Constituție, doar pentru, ce să zic, o faimă de o secundă, se găseau vreo trei din același platou, din același studio, să susțină o teză populistă contrară.
Dar mie mi se pare că ceea ce au susținut colegii era contrar întăririi rolului Parlamentului, astăzi.
Am înțeles, criticăm declarația, că nu este bună, că mai trebuie, pe ici, pe colo, periată, dar declarațiile lor sunt în sprijinul Parlamentului sau tot în favoarea altor entități,
punând Parlamentul pe o poziție inferioară, deși este organul reprezentativ suprem?
Este adevărat că Guvernul este votat de către majoritatea parlamentară, adică este aprobat de majoritatea parlamentară, votat este de întregul Parlament, votul se dă în Camerele reunite, dar, așa cum spune o decizie a Curții Constituționale, poporul, când se exprimă prin vot cu privire la majoritatea parlamentară, înseamnă că, implicit, poporul s-a exprimat și cu privire la opțiunile de a avea un guvern și un premier. Aceste argumente sunt proaspete în memoria dumneavoastră, pentru că le-am folosit atunci când, tot în mod abuziv, președintele nu a vrut să o nominalizeze pe doamna Shhaideh și apoi a fost obligat să îl nominalizeze pe domnul Grindeanu.
Cu privire la delegarea legislativă, văd că este în continuare confuzie, deși cu asta tot lucrăm. Este perfect constituțional să existe ordonanțe de urgență în condițiile prevăzute în Constituție. Dacă aceste condiții sunt încălcate, pot să fie încălcări ale legii, ale Constituției, și ele vor fi declarate neconstituționale.
Dar dreptul Guvernului de a da ordonanțe de urgență doar ce a fost afirmat prin decizia Curții Constituționale.
Cu privire la așa-zisa „luptă împotriva corupției”, eu vă reamintesc codul venit și scris de către un reprezentant al opoziției. Stabilea luarea de mită la 5 ani, dacă erai funcționar public, și la 2 ani și jumătate, dacă nu erai funcționar public. Vi se pare că micșorarea aceasta drastică de pe la vreo 10 ani la 2 ani era luptă împotriva corupției, și respectivii pot să ne dea nouă lecții acum?!
Pentru că numai datorită Parlamentului cei care au luat mită nu au scăpat la 2 ani și jumătate.
Cu privire la faptul că ar fi o declarație greșită, spunea un coleg antevorbitor, nu este greșită, este o declarațieexplicație, pentru că foarte mulți nu vor să citească Constituția, o citesc cam greu și, când izbutesc să o citească, nu o înțeleg.
Este evident că președintele nu este pus nici în stat, nici în societate, din moment ce el trebuie să fie arbitru între stat și societate, dar am mai văzut un președinte-jucător, acum văd că s-ar putea să fie undeva jucător-arbitru, ceea ce este mai greu decât președinte-jucător.
Definiția statului. Păi statul nu este poporul. Statul este cel care exercită și asigură funcționarea sistemului, adică, mai precis, printre altele, statul este cel care pune biruri, nu are treabă cu poporul. Bine, are și alte funcții, dar am dat acest exemplu, care este chiar antagonist, pentru că, dacă ar fi după voința poporului, nu ar mai exista taxe deloc.
Evident că definiția populației, citită din DEX..., populația de pe un teritoriu nu reprezintă poporul, nu este chiar poporul. Asta este altceva. Definiția poporului este alta și a populației este alta.
Că poporul ar fi reprezentat de ONG-uri. Păi de la art. 2 se spune că suveranitatea este manifestată de către popor prin organele sale alese într-un mod universal, periodic
și liber. Or, nu îmi aduc aminte ca vreun ONG să fie ales de către populație prin astfel de alegeri, ca să poată fi catalogat reprezentant al poporului. Orice ONG reprezintă un segment de populație, o anumită categorie socială, dar nimeni nu poate să spună că ONG-urile reprezintă poporul.
Cu privire la coduri, am mai spus, au fost criticate exact de același președinte care a contribuit extraordinar de mult la rolul și prestigiul Parlamentului, catalogându-l „o zoaie pe geam”, ajungând ulterior să facă parte din această zoaie.
Cu privire la ce au spus colegii noștri de la USR, majoritatea textului s-a calat pe „uite ordonanța, nu este ordonanța”; nu are rost să mai vorbim. Nu au înțeles acest mecanism și, la rândul lor, au contribuit extraordinar de mult la rolul și la prestigiul Parlamentului, țipând, făcând ca toți dracii, cu mesaje, cu dormit prin Parlament. Deci vreau să vă spun că mai aveam ceva și eram deja în Guinness Book. Una peste alta...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.