Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Florin Claudiu Roman
Discurs
## **Domnul Florin Claudiu Roman:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi,
Cred că nimeni nu poate ignora faptul că, la această oră și de o săptămână, cei care au venituri mai mici în luna martie decât în februarie, din sănătate, sunt în stradă, protestează și își plâng amarul, care pe unde apucă. Cred că nu putem ignora acest lucru, oricât de mult am vrea să vedem doar partea frumoasă a lucrurilor, și anume că salariile au crescut pentru medici și o parte din asistenți.
În urmă cu circa o săptămână, doamna ministru Olguța Vasilescu, doamna ministru Sorina Pintea declarau triumfalist, după întâlnirea cu reprezentanții Sanitas, că lucrurile sunt rezolvate și că în două ore o circulară va ajunge la nivelul unităților spitalicești, iar soluția „miraculoasă” era posibilitatea folosirii veniturilor proprii pentru acoperirea acestor scăderi, pentru acordarea de stimulente.
Văzând că ceea ce au propus este o prostie mai mare decât soluția „miraculoasă”, această circulară nu a ajuns în teritoriu, ea este și ilegală, iar doamna Pintea, în lipsă de soluții, nu face altceva decât să facă presiuni asupra managerilor de spitale să încalce legea.
Nu poate un manager de spitale să încalce OUG nr. 90, care spune foarte clar, la art. 6, dacă nu mă înșel, că este interzisă acordarea de stimulente în 2018, inclusiv pentru cei din sănătate.
Așadar, dacă doriți să dați cu adevărat o mână de ajutor acestor oameni, gândiți o soluție de modificare, gândiți o excepție pentru cei din sănătate care sunt într-o astfel de situație!
În al doilea rând, o minte bună trebuie să gândească că sporurile plafonate trebuie acordate diferențiat. Nu poți să dai aceleași sporuri la Floreasca și aceleași sporuri într-o comună sau într-un orășel mic. Nu merge, oricât de egalitaristă ar fi această propunere!
De aceasta, stimați colegi, vă propun să discutați cu colegii dumneavoastră din Guvern. Să știți că fluturașii aceștia sunt reali!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.