Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 noiembrie 2017
Declarații politice · respins
Cătălin Drulă
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## **Domnul Cătălin Drulă:**
Avem un buget mai mare, mult mai mare. Din acest buget am fi putut, de exemplu, să luăm echipamentele necesare pentru ca ședințele comisiilor să fie transmise, să fie înregistrate, cetățenii și oamenii interesați să poată vedea ce se întâmplă acolo.
Am depus în luna mai o propunere de modificare a regulamentului în acest sens, care avea termen în luna iunie, dar domnul Nicolicea nu a întrunit Comisia pentru regulament timp de șapte luni. Acesta este un abuz, unul dintre multele pe care le faceți dumneavoastră, majoritatea.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.