Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 iunie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Doina Elena Federovici
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Având în vedere prevederile Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu modificările și completările ulterioare, Comisia juridică a Senatului a fost învestită cu audierea doamnei Opre Ancuța pentru funcția de președinte al acestei autorități.
În ședința din 26 iunie 2013, Comisia juridică, prin prisma legislației în vigoare, a analizat dosarul prezentat și a audiat candidata.
Comisia a constatat că doamna Ancuța Opre îndeplinește condițiile prevăzute de lege și a hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport favorabil cu privire la numirea acestei candidate în funcția de președinte al Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal pentru un mandat de cinci ani și îl supune plenului Senatului spre dezbatere și adoptare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.