Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 martie 2010
other · Trimis la votul final
Gheorghe Ciobanu
Intervenții pe procedură 64–65
Discurs
## **Domnul Gheorghe Ciobanu:**
„Reforma statului: un nou model social, economic și o nouă Constituție”
Nu există un cuvânt care să fi făcut mai mult rău în istoria vieții publice postdecembriste din România decât cuvântul „reformă”. Reforma a reprezentat alibiul perfect pentru fiecare nouă putere politică instaurată de a schimba formele și obiceiurile instaurate de precedenta. Am avut tot atâtea reforme ale sănătății câți miniștri au fost. Tot atâtea reforme ale educației câți miniștri, ale agriculturii, ale justiției și așa mai departe. În fapt, am asistat la o perpetuare continuă a DUPĂ PAUZĂ
ideii „formelor fără fond”, pentru că politicienii au fost mereu capabili să creeze forme noi, fără să schimbe ceva dramatic în esența lucrurilor.
Vor fi unii dintre dumneavoastră care vor spune că aceste schimbări au fost rezultatul alternanței la guvernare și rezultatul ideologiilor fiecărui partid care s-a perindat la putere. Cu tot respectul, o asemenea motivație nu poate fi decât aproximativă, lacunară și defetistă. Adevărul este că toate reușitele clasei politice au venit doar când s-a realizat un consens, iar luptele politice nu au fost atât de dure.
Har Domnului, în acest moment, suntem destul de departe de orice moment electoral. Găsesc, deci, acest moment ca pe unul extrem de prielnic ca noi, clasa politică, să realizăm un consens în sensul rezolvării marilor probleme cu care se confruntă această țară. Avem nevoie de un nou model social, pentru că, așa cum stau lucrurile în acest moment, statul se prăbușește în el din cauza numărului relativ mic de oameni activi în câmpul muncii. Avem nevoie de un nou model economic, neputând să funcționăm la infinit după un model parțial centralist, în care Guvernul să joace un rol determinant în zona investițiilor, iar impozitarea inițiativei private să fie mare. Trebuie să decidem: ori una, ori cealaltă. În cele din urmă, trebuie să decidem asupra principiilor care să guverneze acest nou stat, asupra interacțiunii dintre puterile statului și asupra felului în care înțelegem noi să susținem societatea civilă. Adevărul este, și am căzut cu toții de acord asupra acestui lucru, că actuala Constituție are multe lacune ce trebuie să-și găsească rezolvare.
Pentru perioada următoare, după ce se vor fi liniștit și cei din PSD, și cei din PNL după congrese, putere și opoziție trebuie să decidă asupra felului în care să arate sistemul social – Legea salarizării unice, Legea pensiilor, o nouă lege a asistenței sociale –, asupra modelului economic – Legea responsabilității fiscale, felul în care avem de gând să impozităm – și asupra facilităților pe care suntem de acord să le oferim investitorilor. Cred că sunt suficiente subiecte pe ordinea de zi a Parlamentului pentru ca munca noastră să fie una consistentă și importantă. Aviz opoziției! Numai contribuind activ la aceste legi, dezbătându-le, iar nu criticându-le _ab initio_ , va putea să se recredibilizeze în ochii electoratului. Nimeni nu-l iubește pe Gică-contra, care destructurează tot ceea ce încearcă ceilalți să facă și nu pune nimic în schimb.