Gheorghe David

## **Domnul Gheorghe David:**

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,

Declarația mea este una, spun eu, normală în jurul datei de 15 septembrie 2009 și cred că, atâta timp cât va exista Parlament, vor putea fi făcute și declarații politice în jurul acestui important domeniu — învățământul.

Titlul declarației mele politice este „Pledoarie pentru calitate în învățământ”.

Anul școlar abia a început, este al douăzecilea de la ieșirea României din tiparele ideologiei comuniste. Consider că două decenii sunt suficiente pentru o scurtă trecere în revistă a reformelor făcute în sistemul nostru de învățământ de toate gradele, care nu au fost puține și, tocmai pentru că nu au fost puține, învederează faptul că ele nu au corespuns așteptărilor.

Noua Lege a educației naționale, pe care Executivul a promovat-o prin asumarea răspunderii guvernamentale în ziua de ieri, a stârnit numeroase controverse și nemulțumiri la toate nivelurile: politic, social, educațional.

Să nu uităm totuși că dorința autorilor ei de a fi acceptată se produce pe fondul crizei economice pe care o traversează România, de fapt mai toate țările din lume. Conținutul ei nu putea să nu țină seama de aceste realități.

Dar nu asupra acestor aspecte mi-am propus să vă rețin atenția. În ciuda sumelor alocate de la buget, considerate, pe bună dreptate, prea mici în raport cu cerințele, nu putem trece cu vederea și faptul că destinația lor s-a concretizat în dezvoltarea și modernizarea bazei materiale, în așa fel încât procesul educațional să fie cât mai aproape de obligațiile asumate odată cu admiterea țării noastre în Uniunea Europeană.

Întrebarea pe care suntem datori să ne-o punem este dacă toate aceste eforturi se regăsesc și în calitatea actului educațional, exprimată prin cunoștințele, deprinderile și comportamentul produsului final al acestui act — mă gândesc, desigur, la absolvenții de școli profesionale (de meserii), de licee, la absolvenții din rețeaua învățământului superior.

Cel mai bun și corect răspuns îl dau destinatarii acestor „produse”, într-un cuvânt, angajatorii, indiferent că sunt privați sau de stat. În această privință, sunt de notorietate aprecierile multora din rândul acestora, deloc măgulitoare, referitoare la corespondența dintre acumulările făcute de-a lungul anilor de școală, certificate prin diplome, și cerințele stabilite prin fișa postului scos pe piața muncii.

Acest lucru este cel mai bine dovedit de faptul că, atunci când angajatorul are neapărată nevoie de solicitant, îi cere acestuia să urmeze un curs intensiv de formare/specializare sau, dacă în portofoliul serviciului de personal teancul de cereri pentru angajare este consistent, existând astfel posibilități sporite de selecție, cel nepriceput este scos din schemă. Toate acestea costă bani și timp irosit.

Există, apoi, categoria de absolvenți, de asemenea numeroasă, care fie nu-și află jobul potrivit celui înscris pe diplomă, fie refuză să accepte o încadrare mai modestă din punct de vedere al retribuirii, deși îi sunt prezentate perspectivele de promovare.