Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 mai 2018
other · respins
Gheorghe Dinu Socotar
Discurs
## **Domnul Gheorghe Dinu Socotar:**
Mulțumesc, doamnă președinte.
Nu înțeleg de ce colegii noștri din opoziție nu au fost la fel de revoltați când s-au făcut modificări la legile de funcționare a ASF, a ANRE, a Consiliului Concurenței, toate sub control parlamentar, instituții la care, în procedura de numire a șefilor respectivelor instituții, domnul președinte nu era implicat în niciun fel.
Nu vi se pare normal că abia acum intrăm pe un făgaș al legii și al spiritului legii care spune că ANCOM este o autoritate sub control parlamentar și conducerea acestei autorități este..., în procesul de numire a conducerii acestei autorități, Parlamentul are un rol important și la numire și, eventual, într-o procedură excepțională de demitere.
Vizavi de acele sinecuri, trebuie să vă precizez că toate acele instituții la care am făcut referire – nu știu dacă este din fericire sau din păcate – au salarii mari, mult mai mari decât restul compartimentelor bugetare și atunci mi se pare normal ca și respectivii conducători ai unităților să aibă un salariu pe măsură. Tocmai unul dintre principiile legii care a fost adoptată aici, respectiv salarizarea sistemului bugetar, care nu este valabilă și în cazul ANCOM, ca principiu, stabilește că cei care sunt la conducerea instituției respective trebuie să aibă salariile cele mai mari. Aceasta s-a făcut și în cazul ANCOM, fără să existe vreo discrepanță între salariul președintelui și cel al vicepreședintelui și, respectiv, cel al persoanelor care imediat le urmează în funcție, respectiv directorii din acea instituție.
Deci cred că, prin ce am făcut astăzi, am adus lucrurile la normalitate și de aceea nu înțeleg supărarea colegilor din opoziție.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.