Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 decembrie 2017
other · adoptat
Nicolae Dobrovici-Bacalbașa
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
Domnul Gheorghe este istoric. Eu sunt numai doctor. Am răsfoit Constituția, dar nu am întâlnit sintagma „șef de stat”. Deci pentru mine rămâne absolut neclar acest concept, în virtutea faptului că totuși actul fundamental după care ne ghidăm este Constituția acestui stat.
Mi se pare extrem de curioasă formularea acestei legi, „foști șefi de stat și președinți ai României”. Deci este deja o incursiune în domeniul science-fiction.
Pe de altă parte, vreau să îi spun colegului Gheorghe, pe care îl apreciez pentru cultură și inteligență, că șef de stat, orice ar însemna aceasta în condițiile _flow_ -ului juridic al noțiunii, nu reprezintă vaca sfântă a indienilor, care este în afara oricăror comentarii.
Ca atare, cred că aici ne aflăm în fața unei încălcări a principiului definiției, care înseamnă gen proxim și diferență specifică.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.