Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 februarie 2008
other · adoptat
Gheorghe Funar
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul Nicolae Văcăroiu
Discurs
## **Domnul Gheorghe Funar:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Cred că ați aflat cu toții că la începutul acestui an a plecat dintre noi și ne privește de undeva de sus, din stele, fostul nostru coleg, domnul senator Valentin Dinescu.
În actualul mandat a fost secretar al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări. În sesiunea precedentă a fost președinte al Comisiei economice, industrii și servicii și, în acest mandat, s-a situat, sub aspectul activității parlamentare, pe locul doi între toți colegii.
Vă propun să păstrăm un moment de reculegere în memoria lui Valentin Dinescu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.