Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 septembrie 2008
other · respins
Gheorghe Viorel Dumitrescu
Discurs
## **Domnul Gheorghe Viorel Dumitrescu:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică este intitulată: „Defectele votului uninominal”.
De la început, Partidul România Mare s-a pronunțat împotriva alegerilor prin sistemul votului uninominal. În prezent, după aprecierea noastră, circa 90%, dacă nu 95% din populația țării nu are cunoștință despre modul de organizare a unor asemenea alegeri, și nici despre semnificația lor.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 35/2008 s-a vrut a fi materializarea voinței exprimate de popor în urma referendumului din 2007. Rezultatul adevărat al referendumului a fost acela că cetățenii nu s-au arătat interesați de tema supusă atenției populare și, prin absenteism, au dat un vot de blam pentru alegerile în sistemul uninominal. Rezultatul alegerilor și-a găsit perfecta reprezentare într-o lege trunchiată ce s-a vrut a reglementa alegerile din 30 noiembrie 2008. Toate acestea se petrec într-o țară în care nici partidele politice, dar nici condițiile generale nu reprezintă un fundament solid pentru o schimbare radicală a sistemului de vot.
Carențele noului sistem hibrid sunt de două categorii. Într-o primă categorie, în mod artificial, se apreciază că sistemul ar fi unul uninominal de vreme ce voturile acordate partidelor în mod indirect, prin validarea unui anume candidat, vor favoriza lista din spatele candidatului de pe prima poziție. Procedând așa, nici măcar o parte din spiritul ce animă această schimbare nu este atins, pentru că nici voința celor care doreau în continuare votul pe liste, dar nici a celor ce doreau un vot nominal clasic nu este respectată.
O a doua categorie de carențe se datorează situației că, din goana după cât mai multe voturi pentru candidatul plasat pe prima poziție, se va descompune de multe ori competența profesională, lăsând loc astfel senzaționalului, care, de cele mai multe ori, va permite accesul în Parlament unor persoane care se vor regăsi într-un mediu neconfortabil, iar forma și aplicabilitatea legilor pe care le vor vota vor avea serios de suferit. Toate acestea vor genera un Parlament cu componente vădit eterogene, imprevizibile și, poate, neprofesionale.
Fiecare dintre noi a observat cu stupoare colegiile din județele noastre, colegii care au forme dintre cele mai ciudate, ce desfigurează geografic cele 43 de unități administrativ-teritoriale. Mai mult decât atât, aceste colegii au lăsat numeroase străzi și cartiere pe dinafară și s-au compus colegii ce nu reprezintă întotdeauna o suprafață unitară, ci sunt compuse din mai multe zone de interes pentru cei ce le-au desemnat.
Chiar dacă, în mod absurd, ar fi fost introdus sistemul uninominal clasic, acesta nu ar fi putut reprezenta o soluție bună pentru România. Imaginați-vă cât de oneroase vor fi negocierile pentru crearea unei majorități care să investească un guvern când în componența Parlamentului se vor regăsi numeroși independenți cu interese dintre cele mai diferite. Fiecare dintre noi știm cât de greu se creează majorități pentru parcurgerea cu celeritate a etapelor pentru aprobarea unui act normativ și imaginați-vă cât de greu se vor putea întruni acestea când forțele din Parlament vor fi dispersate și, pe cale de consecință, greu conciliabile.