Ghiorghi Prisãcaru

## **Domnul Ghiorghi Prisãcaru:**

Domnule preºedinte al Senatului, Domnilor miniºtri,

Stimaþi colegi senatori,

Dezbaterea în Senatul României a unei moþiuni privind presupusa incapacitate a Guvernului de a asigura exercitarea autoritãþii statului pe întreg teritoriul þãrii este, evident, legalã, pentru cã se înscrie în prevederile constituþionale.

În aceeaºi mãsurã însã, solicitarea unei asemenea dezbateri este, dupã pãrerea mea, ºi imoralã. ªi aceasta mai ales datoritã faptului cã douã din cele trei formaþiuni politice Ñ P.N.L. ºi P.D. Ñ ai cãror senatori au semnat textul moþiunii au fãcut parte din coaliþia care timp de 4 ani a gestionat necorespunzãtor, iar, uneori, cu cedãri de neînþeles, relaþiile dintre majoritate ºi minoritari. Cine altcineva dacã nu respectiva coaliþie poartã rãspunderea pentru nemaiîntâlnita jignire, aº spune chiar umilire, a unor înalþi demnitari ai propriului Guvern în exerciþiul funcþiunii ºi acceptarea refuzului unor autoritãþi locale de a aplica legea în toate judeþele þãrii? Sau cine poartã rãspunderea pentru acceptarea pretenþiilor unor guvernanþi de la Budapesta de a participa la coguvernarea þãrii ca ºi pentru creºterea în rândul românilor din unele zone a sentimentului periculos cã nu mai sunt ocrotiþi de statul ai cãror cetãþeni sunt?

## Doamnelor ºi domnilor,

Raportul prezentat în numele Guvernului a rãspuns punctual ºi bine documentat la problematica cuprinsã în moþiune. De aceea, în cuvântul meu, mã voi referi la câteva considerente, mai ales de naturã principialã, care sã justifice punctul nostru de vedere în legãturã cu inoportunitatea adoptãrii acestei moþiuni.

Prãbuºirea regimurilor comunist totalitare în Europa Centralã ºi de Est a avut drept consecinþã ºi revalorizarea problematicii drepturilor omului, inclusiv a cetãþenilor aparþinând minoritãþilor naþionale. Organismele internaþionale ºi regionale, îndeosebi Consiliul Europei, au adoptat în anii Õ90 o serie de noi documente de naturã sã asigure atât o mai bunã protecþie a minoritãþilor naþionale, a pãstrãrii identitãþii lor etnice ºi culturale, cât ºi creºterea rãspunderii acestora în calitate de cetãþeni ai þãrilor în care trãiesc. Dupã cum nu este lipsit de interes sã amintim ºi cu aceastã ocazie cã pentru prima datã Uniunea Europeanã a inclus în textul acordurilor de asociere ºi în Declaraþia Consiliului European de la Copenhaga, din iunie 1993, problematica minoritãþilor naþionale printre criteriile politice de aderare la Uniune a noilor candidaþi din Europa Centralã ºi de Est.

Azi un lucru este limpede, ºi anume: doar acele þãri care s-au adaptat la noile evoluþii ale perioadei postRãzboi rece, care au rezolvat problema minoritãþilor cu calm ºi rãspundere, care au pus raþiunea înaintea

sentimentelor emoþionale ºi-au putut pãstra integritatea teritorialã ºi independenþa naþionalã. Totodatã, acestea sunt cele care au probat disponibilitatea de a îndeplini criteriile politice de aderare la Uniunea Europeanã ºi la Alianþa Nord-Atlanticã, manifestându-se ca factori de stabilitate ºi securitate într-o lume atât de instabilã. Este suficient sã amintim tragedia Iugoslaviei, rãzboaiele dezintegratoare cãrora a trebuit sã le facã faþã, pentru a avea imaginea grozãviilor pe care le-a produs o politicã naþionalistã agresivã, depãºitã de istorie.