Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 septembrie 2015
other
Gigel Sorinel Știrbu
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
## **Domnul Gigel Sorinel Știrbu:**
Mulțumesc, domnilor președinți. Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Aș vrea să spun câteva lucruri pentru a restabili oarecum adevărul vizavi de acest aspect, vizavi de această instituție, mai bine zis.
Acum o săptămână sau aproximativ 10 zile, la ora 21.00, pe nepusă masă, Comisiile pentru cultură din cele două Camere au fost convocate pentru a doua zi, dimineața, pentru a discuta asupra Raportului de activitate pe 2014.
Domnule Stelian Tănase, nu știu pe cine ați supărat dumneavoastră, dar trebuie să fi fost o persoană tare importantă dacă la ora 21.00, seara, Comisiile pentru cultură au fost convocate de urgență pentru a doua zi.
Din câte îmi amintesc, domnilor președinți, art. 22 alin. (2) din Regulamentul activităților comune ale celor două Camere
spune că comisiile comune sunt convocate în decurs de 48 de ore de președinții celor două comisii din Parlament.
Eu, ca președinte al Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă din Cameră, nu am convocat..., nu am semnat convocarea pentru întrunirea cvorumului celor două comisii.
Am tras un semnal... Trag un semnal de alarmă asupra procedurii folosite în privința convocării celor două comisii.
Totodată, în încheiere, trebuie să vă reamintesc un singur lucru. De patru ani de zile, Guvernul României este condus de prim-ministrul Victor Ponta. De patru ani de zile, mulți din această sală, și de la putere, și din opoziție, am tras un semnal de alarmă asupra a ceea ce se întâmplă la Televiziunea Română, asupra faptului că legislația în vigoare trebuie obligatoriu modificată, pentru că ceea ce facem astăzi nu este o soluție, dragi colegi.
Schimbăm astăzi o Mărie cu o altă Mărie, care va veni, probabil, cu altă pălărie. De aceea, vă spun: dacă în următoarea perioadă nu înțelegem că legislația în vigoare trebuie modificată, vă garantez că, peste o jumătate de an, peste trei luni, opt luni, un an de zile, datoriile pe care astăzi SRTV-ul le are vor fi duble, într-un caz fericit.
Și, ca atare, stau și mă gândesc – bineînțeles că răspunsul îl cunoașteți cu toții: oare cine este vinovat, în momentul de față, în situația în care de patru ani de zile conduci Guvernul, știi că acolo este o situație nu tocmai productivă – încerc să fiu elegant – și tu îți bagi capul între urechi și mergi mai departe?
Vă mulțumesc mult de tot.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.