Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Horea Dorin Uioreanu
Discurs
## **Domnul Horea Dorin Uioreanu:**
„Emil Boc și PD aplică politica de cadre a PCR”
Premierul Emil Boc „reformează” statul român prin crearea de posturi de conducere în instituțiile publice și companiile naționale pentru clientela de partid și pentru acoliții de la guvernare. Între timp, oamenii calificați pentru aceste posturi sunt dați afară, singura lor vină fiind „originea nesănătoasă”, adică alta decât cea portocaliu-verzulie.
Actuala putere a ridicat la rang de artă epurarea aparatului de stat pe criterii politice și aplică pe scară largă politica alocării de fonduri pentru administrațiile unde există interese politice și electorale. Majoritatea românilor sunt condamnați la austeritate, dar pentru traseiștii politici se găsesc bani, trădarea fiind generos răsplătită.
Mai mult chiar, unii lideri ai PD recunosc deschis faptul că primarii aparținând acestei formațiuni politice vor primi bani cu prioritate pentru a „echilibra”, chipurile, lipsurile din guvernarea trecută. Spitalele din localitățile conduse de primari ai opoziției se desființează, dar doctorul Ciuhodaru primește cadou Centrul de Traumatologie și Toxicologie, obiectiv realizat cu bani împrumutați de la Ministerul Sănătății, pentru a fi recompensat pentru că a trecut în barca puterii.
Între timp, peste o mie de administrații locale din cele 2.861 de comune din țară sunt în pragul falimentului, cu conturile blocate și fără bani de salarii. În aceeași situație se află și unele primării din orașele mici, majoritatea având contractate credite pentru dezvoltare sau pentru cofinanțarea unor proiecte europene. Politica economică a PD, creșterea fiscalității și a TVA, care au avut drept rezultat închiderea a milioane de firme, au lovit în primul rând comunitățile mai mici. Primăriile au rămas și fără veniturile care proveneau de la aceste firme, și fără sprijin guvernamental, motiv pentru care edilii au de ales între a pune lacăt pe porțile instituțiilor și a se declara membri ai unuia dintre partidele aflate la guvernare.
Sub pretextul reformei instituțiilor bugetare sau a companiilor de stat, partidele din arcul guvernamental
practică un șantaj ordinar, care pare inspirat din metodele folosite de comuniști pentru a „convinge” țăranii să intre în colectivă... Actualul premier și acoliții săi nu au învățat nimic în anii de democrație postdecembristă și preferă să aplice principii și tactici pe care le credeam aruncate definitiv la coșul de gunoi al istoriei, un loc în care vor ajunge și actualii guvernanți dacă nu vor înțelege, măcar în al treisprezecelea ceas, că democrația presupune diversitate de opinii și convingeri politice și că cetățenii acestei țări sunt egali în drepturi, indiferent de etnie, religie sau culoare politică.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .