Ilie Dan Barna

## **Domnul Ilie Dan Barna:**

Domnule președinte, Domnule prim-ministru, Majestatea Voastră, Sfințiile Voastre,

Doamnelor și domnilor deputați și senatori, Stimați invitați,

Pe 21 decembrie 1989, la Cluj, printre românii aflați în stradă se afla și Călin Nemeș, unul dintre mulții eroi care, în doar câteva zile, au reușit să recupereze întreaga demnitate a unui popor, unul dintre cei mulți care au înțeles atunci, în ’89, că o țară nu se poate construi de oameni care stau deoparte. Călin a avut atunci curajul să-i privească în ochi pe cei care au venit să înăbușe Revoluția în sânge.

Ca el au fost, în acele zile, zeci de mii de oameni – întâi în Timișoara, apoi în București, apoi în Sibiu, în Cluj, în Iași și în foarte multe alte orașe ale țării. Fără curajul lor niciunul dintre noi nu am fi fost aici, acum, într-un Parlament al unei țări libere. Fără setea lor de libertate, niciunul dintre noi n-am fi avut șansa să ne împlinim destinul. Noi, astăzi, nu am fi existat aici!

Cine au fost acești oameni? Au fost români simpli din toate categoriile – muncitori, ingineri, profesori, studenți –, de toate vârstele, dar cei mai mulți au fost tineri.

În decembrie ’89 România s-a scuturat de o dictatură decrepită, ineptă și criminală, care ne-a scos pentru o bucată de timp din istoria Europei. Am reușit atunci să aruncăm la gunoi acea dictatură și să ne recuperăm demnitatea, pentru că în cele mai negre momente românii au dovedit că au demnitate și au mândria să vorbească. Și, atunci când au decis să vorbească, i-a auzit o lume întreagă.

Timp de 45 de ani regimul comunist a încercat să inventeze un om după chipul și asemănarea lui. Nu a reușit! Nu aici, nu în România! Ceea ce au reușit însă a fost să confiște și să risipească exact potențialul de dezvoltare a acestei țări. Au reușit, cum spuneam, să ne scoată din istoria Europei, iar în acel decembrie românii au reușit să-și ceară dreptul de a redeveni o țară civilizată. În decembrie ’89 românii au cerut, de fapt, libertate și bunăstare. Sunt 30 de ani de atunci și, dacă e să privim înapoi, vedem că idealurile celor care au ieșit în țară în acel moment sunt îndeplinite doar pe jumătate. Da, avem libertate, dar ce facem noi cu această libertate de 30 de ani?! Reușim oare să o administrăm așa cum se cuvine? Le oferim oare cetățenilor noștri viața pe care o merită? Sunt sistemele noastre publice de sănătate, de educație sau de siguranță în așa fel construite încât cetățenii să se bucure de roadele libertății? Știm foarte bine că nu! Știm foarte bine că nu și acel „Așa-i la noi!” este încă, după 30 de ani, un laitmotiv al cotidianului nostru.

Câtă vreme e așa și câtă vreme nu vom reuși să transformăm libertatea și în bunăstare, în demnitate și în competență reală și civilizație, Revoluția română este acum, după 30 de ani, tot o revoluție neterminată.

Doamnelor și domnilor,