Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 septembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ilie Dan Barna
Discurs
## **Domnul Ilie Dan Barna:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Am și eu o listă cu „de ce-uri”, de ce s-a ajuns aici, dar nu o să mai repet, pentru că au fost deja menționate în mare parte.
Problema este însă mult mai dramatică, pentru că ceea ce se întâmplă acum în România este o criză socială fără precedent. Și asta nu mai ține de politica și de luptele noastre din Parlament, ține de faptul că o jumătate de Românie, pentru care cultura porcului este unul din elementele încă definitorii – și nu zic că e bine sau rău, este o realitate –, este distrusă în această perioadă.
De ce am ajuns aici știm foarte bine. Corupție, clientelism, incompetență sunt elemente despre care discutăm cu alte ocazii.
Numai că, dacă noi, acum, ca Parlament al României, refuzăm să facem o comisie de anchetă pe această dramă a societății, înseamnă că suntem un parlament surd și iresponsabil, pentru că nu putem ține Parlamentul României captiv în problemele penale ale domnului Dragnea.
Problema pestei porcinei, această ciumă a porcilor, care afectează întreaga societate, de orice culoare politică, trebuie să fie asumată ca problemă conștientizată de Parlament.
De aceea vă cer să votăm această comisie de anchetă, pentru că este o minimă responsabilitate a noastră, ca parlamentari ai României, ca oameni trimiși de români, indiferent de culoarea lor politică, să-i reprezinte.
Este, repet, o conștientizare a noastră și o asumare a faptului că înțelegem această dramă în realitatea ei completă.
Pentru că românii chiar așteaptă și de la Parlament niște răspunsuri despre anii care vor urma și despre de ce am ajuns pe bune în această situație, ca localități întregi și județe întregi să omoare toți porcii.
Pentru că despre asta vorbim. Este o dramă reală a cetățeanului, nu mai este o miză personală a cuiva.
Vă cer să votați această comisie. USR va vota această comisie. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.