Ioan Chelaru

## **Domnul Ioan Chelaru:**

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi este intitulată „O versiune aproape modernă a poveștii lui Iuda”.

- Stimați colegi,

Vreau să vă aduc în atenție o situație care nu poate și nu trebuie să fie ignorată sau ascunsă într-un colț al memoriei. Este încă o încercare, probabil nu cea din urmă, pentru salvarea Catedralei „Sfântul Iosif” din București, centru al comunității catolice din România, lăcaș de cult de o valoare artistică inestimabilă.

Imaginați-vă pentru un moment frumusețea acestui edificiu, amprenta goticului de tradiție italiană, îngemănarea coloanelor dintre nave, stucomarmura roșie cu care sunt placate acestea, mozaicul ce împodobește portalul.

Imaginați-vă, apoi, liniștea, calmul sacru ce te cuprind de la intrare, bucuriile sau durerile oamenilor care i-au trecut pragul, pacea pe care mulți au regăsit-o aici.

Și, acum, imaginați-vă că acest loc nu mai există, prăbușit ca un castel de nisip, căci asta se poate întâmpla oricând, iar de vină sunt numai oamenii, noi cu toții sau semenii noștri care, ignorând orice reguli morale sau legale, au permis construirea unei monstruozități de oțel și beton la mai puțin

de 10 metri de peretele catedralei, afectând iremediabil acest loc sacru pentru noi, românii.

Într-un stat în care, din păcate – și o spun cu mult regret în suflet –, valorile reprezintă doar un cuvânt în DEX, legile și hotărârile organelor legislative sunt niște texte inutile și făcute pentru cei mulți.

Morala este anacronică și am început să conștientizăm dureros că banii, valorile patrimoniale sunt singurul chip cioplit la care ne închinăm aproape cu toții.

Nu vedem viitorul și nu ne interesează. Nu educăm nici religios, nici umanist, nici tehnic, ci creștem viitoarele generații în aceeași cultură a banilor. Nu păstrăm nimic, dar distrugem. Nu plantăm un pom, nu așezăm un coș de gunoi, nu construim parcări, dar edificăm fără logică, într-un haos total, fără pic de respect pentru lege sau autoritate.

Construim monștri de oțel și beton ce ne dezumanizează, ne lipsesc de individualitate, ne acaparează zilnic fiecare bucățică de spațiu verde din orașul acesta, fiecare bucățică de suflet, până o să ajungem să ne sufocăm între betoane, într-un spațiu gol de frumos, auster și gri, reflectat în oglinzi impersonale pe altarul șmecheriei din România.

Intitulat ironic și disprețuitor, ba chiar sfidător, „Cathedral Plaza” este unul dintre cele mai disputate proiecte imobiliare bucureștene, un ghimpe de beton și oțel de 79 de metri înălțime, controversat, hulit, ilegal, în ciuda oricăror elementare reguli de bun-simț sau legale, dar ce contează, când această clădire se prefigurează a fi cea mai scumpă clădire de birouri din Capitală?

Ce importanță mai au atunci valorile culturale, respectul pentru alte clădiri cu o valoare istorică și arhitecturală enormă?