Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 noiembrie 2011
other · Trimis la votul final
Ioan Cindrea
Proiectul Legii antreprenorului social (PL-x 361/2011; retrimis comisiei) 68
Discurs
## **Domnul Ioan Cindrea:**
Mulțumesc mult, domnule președinte.
Drept este că cinci minute e prea puțin pentru o lege de importanța legii fundamentale a asistenței sociale din România. Graba cu care actuala putere dorește să treacă în două zile legea prin Camera Deputaților nu se justifică. Nu se justifică fiindcă e o vorbă în popor: „Graba strică treaba”. Și, de fapt, am asistat și astăzi la întoarcerea în comisie a unor articole la solicitarea plenului, și acest lucru demonstrează că se poate și s-a greșit. Cu siguranță s-a greșit.
În cele ce urmează o să prezint în câteva cuvinte, în interiorul celor cinci minute, punctul de vedere al Partidului Social Democrat.
Ne aflăm în fața unei legi fundamentale, Legea asistenței sociale din România. Din punctul nostru de vedere, am încercat prin amendamentele depuse... și vreau să spun tuturor colegilor că s-au depus 488 de amendamente la un număr de 187 de articole, faceți calculul și vedeți câte amendamente sunt pe articol, cam trei amendamente pe articol. Ce demonstrează acest lucru? Demonstrează că legea nu este perfectă.
Intenția noastră, a opoziției social-democrate din Parlamentul României, a fost să încercăm modificarea acestui proiect de lege, să-l aducem mai aproape de așteptările oamenilor, și nu ale noastre. Trebuie să legiferăm legi pentru oamenii din România, nu pentru interese dictate din afară sau interesele așa-zise abstracte ale statului. Asta s-a întâmplat în aceste zile. Sub masca unor interese și acorduri internaționale la care noi n-am fost parte și nu ne-au fost prezentate, și n-au fost dezbătute în Parlament, în fața unor interese abstracte ale statului, s-a ajuns la un proiect de lege care pe noi ne nemulțumește și suntem nevoiți s-o spunem din start că nu-l vom vota.
Câteva argumente, cinci, încerc să le sintetizez: unu, statul se derobează de obligația constituțională de a asigura un nivel de trai și de protecție socială a persoanelor aflate în nevoi sociale deosebite.
Acest lucru nu se realizează. Nu se realizează, fiindcă proiectul de lege, din expunerea de motive, arată că se vor reduce cu o treime cheltuielile statului, ponderea cheltuielilor cu asistența socială, de la 2,86% la 2%.
A reduce cu o treime, în condiții de criză, cheltuielile pentru cei mai nevoiași oameni înseamnă că vom arunca povara crizei spre cei mai năpăstuiți oameni: persoanele cu handicap, cei aflați în situații de risc social deosebit. Nu putem și nu suntem de acord cu acest principiu.
Tot legat de resursa financiară, se transferă nejustificat obligația statului de a finanța cheltuielile de asistență socială spre autoritățile locale, fără să se rezolve un transfer de fonduri la nivelul autorităților locale cu această destinație. Neasigurarea acestor resurse lasă această lege la nivelul autorităților locale, fără resurse financiare pentru a finanța, iar cei care suntem aici reprezentăm oamenii și ar trebui să înțelegem acest lucru grav care se întâmplă prin această lege.