Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 ianuarie 2010
procedural · adoptat
Ioan Cindrea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Ioan Cindrea:**
Mulțumesc mult.
Stimate colege,
## Stimați colegi,
Doresc să fac câteva aprecieri, în numele Grupurilor parlamentare ale Alianței politice PSD+PC, cu privire la bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul de stat, cu componenta sa socială.
Bineînțeles că zilele acestea, prin proiectul de buget prezentat de Guvern și prin votul nostru, putem să contribuim, în bine sau în rău, la soarta pensionarilor, la soarta șomerilor și a celor mai necăjiți oameni din societatea asistaților social. Cred că, prin votul nostru, vom contribui la îmbunătățirea sorții acestor oameni, fiindcă îi reprezentăm și le suntem datori, la fel cum suntem datori față de orice cetățean din România.
Bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul de stat, cu componenta sa socială, în urma analizei efectuate, este, din păcate, un buget nerealist, antisocial și antieconomic.
O să încerc, pe rând, să explic de ce aceste trei criterii de apreciere.
## I. Nerealist
Este nerealist, pentru că realitatea primelor zile din ianuarie ne arată că un val de scumpiri și lanțul de scumpiri care urmează după scumpirile care s-au anunțat la energie, la gaze, la combustibil și utilități ne vor duce în situația unei inflații mult mai ridicate față de cea avută în vedere la prognozarea bugetului de stat și a indicatorilor economici și sociali. Bugetul este prognozat la o inflație de 3,5%, nerealistă, ruptă de realitate, motiv pentru care considerăm că fundamentarea bugetului este nerealistă.
II. Mai mult, când ne uităm la bugetul asigurărilor sociale de stat, indicatorul fundamental care stă la plata pensiilor în România vorbește de înghețarea pensiilor. De fapt, nu este o înghețare a pensiilor, este o micșorare a valorii punctului de pensie de la 43,8%, cât era în decembrie 2009, la 39,9% în proiectul de buget.
Calculele noastre ne arată o depreciere a puterii reale de cumpărare a pensionarilor din România cu 12%, motiv pentru care noi, cei din Grupurile parlamentare ale Alianței politice PSD+PC, am depus un amendament prin care cerem respectarea Legii nr. 250/2007, prin care s-a stabilit punctul de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie, și fundamentarea bugetului de asigurări pe acești parametri.
Guvernul și-a permis, în mod brutal, să intervină, la sfârșitul lunii decembrie 2009, să anuleze prevederile legii referitoare la punctul de pensie și considerăm că este o măsură antisocială, împotriva intereselor pensionarilor și nu cred că-și putea permite acest lucru.
De ce? Prin legea prin care am stabilit punctul de pensie la 45%, am vrut ca niciun guvern, fie el de dreapta, fie de stânga, să nu mai sacrifice interesele pensionarilor din România și să stabilim o limită minimă a valorii punctului de pensie. Altfel, vom ajunge, așa cum a fost în ultimii ani, la o limită sub 30%.