Mă voi strădui să vă spun câteva dintre gândurile care cred că-i frământă pe cei care ne-au trimis aici. Cel puțin, îmi permit să vorbesc din partea unor cetățeni din județul Brașov.
Prima chestiune este: oare, această dezbatere ar mai fi avut loc dacă domnul prim-ministru al României – atunci – și președinte al P.S.D., Adrian Năstase, ar fi câștigat alegerile prezidențiale din 2004? În opinia mea, evident că nu.
Oare, dacă mâine se dă un vot pentru începerea urmăririi penale în cazul domnilor deputați Mitrea și Năstase și dacă peste un an și jumătate domnul deputat de astăzi Adrian Năstase ar câștiga alegerile prezidențiale în România, s-ar finaliza un proces cu condamnarea Domniei Sale? Pentru mine este evident că nu.
Oare, în România acestor 18 ani, domnii Mitrea și Năstase sunt primii doi demnitari de rang înalt care, în timpul mandatelor lor, au avut relații cu firme care le-au făcut îmbunătățiri și extinderi la case, sunt singurii? Evident că nu. Probabil că sunt sute, dacă nu mii de demnitari, de nivel național, județean sau local, care își fac îmbunătățiri sau extinderi de case cu firme private cu care au relații de tip civil.
Nouă ni se cere să dăm votul pentru sau contra începerii urmăririi penale. O întrebare la care merită să ne dăm fiecare un răspuns este dacă o asociațiune în participațiune, pe lucrări făcute din bani privați, atât ai firmei, cât și ai beneficiarului, este sau nu o chestiune penală? Evident că nu.
Problema de fond care se pune este în ce măsură, dacă domnii Năstase și Mitrea n-ar fi fost prim-ministru și ministru, ar fi beneficiat de serviciile generoase ale unor firme. În unele cazuri, chiar fără să ai funcții publice, se întâmplă așa ceva, în alte cazuri, mai puțin.
Or, cred că merită ca, aici, noi să reflectăm asupra semnificației pentru România a situației în care ne aflăm. Ni se cere un vot. Votul nostru evident că va fi politic.
În cadrul Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal am pledat pentru ideea de a se da libertate de conștiință fiecărui deputat să voteze așa cum crede, pentru că este un principiu constituțional. Însă, dacă ne hrănim cu iluzia că trimiterea printr-un vot majoritar, mâine, la începerea urmăririi penale în cele două cazuri înseamnă pentru țara noastră începutul marii lupte împotriva corupției, asta este o iluzie pentru naivi.
Sigur că, totdeauna, există persoane, și nu puține, care se bucură atunci când văd căzând capete mari. Este o bucurie a unora care trăiesc numai frustrări și văd numai nedreptăți. Dar, oare, pentru România ce a fost mai mare ca miză: faptul că doi miniștri și-au făcut extinderi la case pe banii unor firme private sau faptul că România a avut și nu mai are o flotă? Pentru că, din ceea ce știm, flota României – o avere de sute de milioane de dolari bani publici – a fost și nu mai este. Același DNA ne spune, prin rechizitorii contradictorii, că prejudiciul pentru România a fost de sute de milioane de dolari, iar acum aflăm că este zero.
Problema este, în cazurile în care mâine ni se cere un vot, să reflectăm: care este miza pentru România a extinderilor de locuințe și respectiv a construcției, în cazul celor doi foști miniștri, și care este incidența penală a situației în care Domniile Lor au beneficiat de serviciile unor firme private, firme care au avut contracte, au și probabil că vor mai avea cu statul, atât înainte de mandatele Domniilor Lor, cât și în timpul și după aceste mandate?
Când am audiat la comisie expunerea domnului deputat Adrian Năstase, mi-am pus o problemă de conștiință: oare, ce m-aș face dacă m-aș afla în condiția Domniei Sale, Domnia Sa fiind una dintre personalitățile politice marcante ale mediului politic din România, dar și al celui internațional, în ultimii 20 de ani. Am stat și m-am gândit: acești doi distinși colegi, domnii deputați Mitrea și Năstase, în calitatea de ministru și respectiv prim-ministru, au avut pe mână – în sensul de responsabilitate și semnătură – sume de ordinul zecilor și sutelor de miliarde de euro, și, din tot de s-a întâmplat în 4 ani de mandat, instituția noastră, „vârf de lance ca luptă împotriva corupției”, a găsit doar că la casele proprietate personală au beneficiat de serviciile unor firme.
Oare nu au fost în România sute și mii de funcționari publici care au beneficiat de îngăduința demnitarilor din a căror voință erau sau nu în funcții publice? Oare cariera unui tehnocrat care, conjunctural, ocupă o funcție ca șef al unei autorități publice, în postura de numit, a beneficiat sau nu de favorurile șefului său? Oare un astfel de caz este singular? Evident că nu.
Și atunci vin să spun așa: avem o foarte serioasă problemă de conștiință și, de aceea, cred că merită ca fiecare dintre noi să reflectăm cât și cum servește votul de mâine României. Și la asta trebuie să ne gândim. Pentru că altfel, cel puțin în înțelegerea mea, este o banală luptă de vrăjitoare dusă pentru compromiterea imaginii publice a unui adversar politic.
Mă număr printre cei care, ani de zile, au clamat împotriva corupției din timpul Guvernării PSD 2001–2004, așa-numitul, atunci, regim „Iliescu-Năstase.“
Însă, dincolo de subiectivismul nostru și patetismul luptei politice, este foarte important să judecăm și cu mintea, dar și cu sufletul de cetățeni români: ce este mai bine să facem pentru România, mâine? Pentru că este evident, pentru mine, cel puțin, că, peste doi ani, dezbaterea de astăzi și votul de mâine vor fi privite dintr-o cu totul altă perspectivă de fiecare dintre noi și de cetățenii României, care astăzi ne urmăresc.
Vă rog să rețineți, după ce, în calitate de membru al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, am citit cu atenție atât ce a trimis DNA către Parlament, în cazul domnului Mitrea și în cazul domnului deputat Năstase, cât și
argumentele pe care Domniile Lor le-au adus la comisie, pentru mine este de domeniul evidenței că, în cazul dânșilor, s-a petrecut și se petrece o hărțuire politică.
În același timp, nu pot să nu vă aduc la cunoștință că cine citește cu atenție filmul în derularea acestor ani de relație contractuală cu firmele private există situații în care aceste firme au făcut favoruri celor doi demnitari. Însă, plecând de la aspectul că lipsește, procedural vorbind, abordarea constituțională pe care Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție trebuia s-o facă în mod legal către Parlament, deci lipsește, ceea ce înseamnă că niște avocați competenți vor ști în justiție, pe vicii de procedură, să elimine și judecarea cauzei, dacă se va ajunge la judecare, dincolo de acest aspect, este aspectul de lipsă de asumare a responsabilității în cazul doamnei Codruța Kővesi, în sensul că, deși solicitată de Comisia juridică, de disciplină și imunități, Domnia Sa refuză să răspundă Parlamentului prin a spune dacă susține ceea ce în rechizitoriu a trimis nelegal, neprocedural DNA-ul către Parlament.
Și atunci, îți spui, ca om de bună-credință, întrebarea: de ce, oare, procurorul general refuză să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce, în mod nelegal, un compartiment din instituția pe care o conduce îl face prin sesizarea Parlamentului? Și ar merita – și păcat că nu avem un astfel de răspuns – ca, înainte de a da votul mâine, să aflăm de la doamna procuror general de ce nu și-a asumat rechizitoriul făcut de către DNA? Oare, nu cumva din conștiința faptului că este lipsit de susținere constituțională și legală? Iar dacă DNA-ul a trimis la Parlament, fără ca șeful instituției să aprobe această susținere, oare el nu comite un abuz?
Și atunci, vedeți, dacă încercăm să privim mai multe fațete ale problemei și dacă ținem cont de faptul că noi, până la urmă, mâine, aici, vom da un vot politic, și nu suntem oameni care să ne pronunțăm pentru vinovății sau contra, este bine să ne gândim la ce s-ar întâmpla dacă fiecare dintre cetățenii României, nu doar cei care astăzi sunt alături de noi în Parlament, s-ar afla în situațiile domnilor Adrian Năstase și Miron Mitrea.
Pe fond, constatăm, cu probe, că Parlamentul nu a fost sesizat de Parchetul Înaltei Curți în cazul domnului deputat Adrian Năstase.
Tot pe fond, constatăm că DNA a trimis acest document încălcând procedura legală a instituției.
Lucrurile stau diferit în cazul domnului deputat Mitrea. Procurorul general spune, la un moment dat, că “a luat act”. Nu spune că susține ceea ce a instrumentat DNA.
Pe cale de consecință, descoperim că instituția Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, cu adevărat, ar trebui să fie vârful de lance împotriva corupției, are o bubă de fond.
Și de aceea am făcut această expunere mai lungă, să spun că dacă ea – instituția Parchetului – nu este cea care luptă constituțional și legal, procedural, corect cu justiția, cum o să facă acest lucru puterea legiuitoare?
Votul nostru de mâine este un vot delicat. Pentru unii, care vor sânge de la adversarii politici, este simplu. Pentru alții, care nu urmăresc așa ceva, ci o abordare principială care să servească României, este mai dificil de ales.
Închei prin a spune următorul lucru: roata vieții se învârtește și se spune că „Cine scoate sabia, de obicei, de sabie moare”.
Sigur că patima luptei politice ne poate împinge, uneori, să facem gesturi pătimașe, crezând că acelea au consecințe definitive. Lucrurile nu stau așa.
Și, acum, chiar că închei, spunându-vă: doi foști miniștri – un prim-ministru și un ministru – au beneficiat, în mod evident, de favoruri de la firme private. Sunt primii? Sunt ultimii? Vor fi primii? Vor rămâne ultimii? Sigur că opinia publică așteaptă țepe în Piața Victoriei.
S-ar putea ca cel care declama odată țepele în Piața Victoriei să ajungă țepuit.
Mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.