Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 aprilie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ioan Oltean
Discurs
## **Domnul Ioan Oltean:**
Vă rog să ocupați locurile.
Rog liderii grupurilor parlamentare să își invite colegii în sala de ședință.
Declar deschisă ședința consacrată votului final.
Rog domnii deputați să-și ocupe locurile în sala de ședință.
Domnilor colegi,
Vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședință.
Primul punct pe ordinea de zi, vă rog să mă urmăriți, ca să știți ce votați, stimați colegi.
Rog și reprezentanții puterii, dar și ai opoziției să urmărească legile care sunt supuse spre votul final.
O să verificăm întâi și întâi aparatura de vot, să vedem dacă funcționează.
Vă rog să apăsați pe tastele 1 și 4.
Vă rog să o faceți, să vedem dacă avem cvorumul necesar.
Da, avem o prezență peste așteptări. Nu sunt probleme.
Rog liderii grupurilor parlamentare să verifice dacă listele cu parlamentarii grupurilor respective evidențiază prezența tuturor și pe urmă intrăm în votul propriu-zis.
- Da. Înțeleg că totul este în regulă.
Avem o prezență foarte bună.
Stimați colegi, primul punct pe ordinea de zi a ședinței de vot final este:
1. Proiectul de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 43/2008 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.
Vă rog să vă exprimați prin vot. 143 de voturi pentru, 113 împotrivă și o abținere. Proiectul de hotărâre a fost adoptat.
2. Proiectul de hotărâre pentru aprobarea componenței
nominale a Comisiei pentru afaceri europene.
Vă rog să vă exprimați poziția prin vot.
253 de voturi pentru, 4 abțineri, 4 voturi împotrivă.
Și acest proiect de hotărâre a fost adoptat.
3. Proiectul de hotărâre privind procedura de lucru și
mecanismul decizional pentru exercitarea controlului parlamentar asupra proiectelor de acte legislative ale Uniunii Europene, în temeiul prevederilor Tratatului de la Lisabona privind rolul parlamentelor naționale.
Vă rog să vă exprimați votul și față de această hotărâre.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.