Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 septembrie 2017
procedural · adoptat
Ion Hadârcă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Ion Hadârcă:**
Domnule președinte,
Onorat Parlament,
Din capul locului declar că Grupul parlamentar al ALDE susține întru totul principiile și atitudinea fermă formulate în proiectul de declarație propus astăzi spre adoptare.
La începutul acestei luni mărturisesc că am aflat cu stupoare de decizia parlamentarilor ucraineni, o decizie absolut neloială față de confrații noștri români din Ucraina. Am și luat atitudine în câteva rânduri, până la decizia de astăzi.
Este vădit un act discriminatoriu, care îi amenință direct pe cei aproape o jumătate de milion de etnici români, mulți dintre ei fiind înscriși „moldoveni” de către autorități în mod deliberat, pentru a diminua numărul celei mai numeroase minorități după cea rusă. Fiind cetățeni ai Ucrainei, cu toții sunt vorbitori de limbă română și sunt puși sub amenințarea de a-și pierde, în felul acesta, identitatea lor națională. Or, limba oricărui popor este primul și cel mai esențial element al identității naționale. Pare oarecum explicabilă străduința instituțiilor ucrainene de a ridica la un alt nivel, la un alt grad, gradul de folosire a limbii națiunii titulare în procesul de comunicare, însă numai nu prin asemenea metode, vădit disproporționate și discriminatorii. Înțelegem că azi Ucraina se confruntă cu grave probleme, provocate de separatismul prorus, restricțiile impuse de legea citată țintind anume spre limitarea expansiunii limbii ruse, indirect vizată, dar îngrădirile nu ar trebui să se răsfrângă și să afecteze celelalte minorități naționale care nu creează probleme majoritarilor.
Astăzi, lumea există într-o Europă a respectului față de limba, cultura, obiceiurile și datinile reprezentanților națiunilor conlocuitoare. Aceste culturi reprezintă bogăția prin diversitate a statelor naționale. Or, așa cum este elaborată și votată de Rada Supremă de la Kiev, Legea nr. 3419-D nu este decât o tentativă de asimilare forțată a reprezentanților etniilor conlocuitoare.
Este cazul să le amintim vecinilor noștri ucraineni că populația românească nu a emigrat niciodată în Ucraina. Românii moldoveni au locuit de mii de ani acolo, pe vetrele lor și doar vicisitudinile istoriei i-au făcut să se afle în prezent în afara spațiului național firesc limbii lor materne. Teroarea istoriei a acționat contra voinței lor, iar cei care s-au opus și au încercat să revină acasă din teritoriile ocupate au fost mitraliați de regimul sovietic în modul cel mai barbar. Masacrul miilor de români din 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă este doar un exemplu din nenumăratul șir de crime de acest fel. ## Onorat Parlament,
Constatăm, din păcate, că populația română din Ucraina a fost supusă, nu o dată pe parcursul anilor, unor acțiuni dure de ostracizare culturală și de asimilare lingvistică. Cu fiecare an, numărul instituțiilor de învățământ cu predare în limba română scade. Legea cu pricina, adoptată de Rada ucraineană, ne pune în fața ultimului act de dezrădăcinare etnică și de stârpire cultural-lingvistică a populației românești din Ucraina. Acest lucru se întâmplă în timp ce semenii noștri sunt loiali statului ucrainean, iar România manifestă respect și se îngrijește în modul cel mai exemplar de minoritatea ucraineană, de cultura, limba și tradițiile ei.