Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 septembrie 2017
procedural · adoptat
Ion Marcel Vela
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Ion Marcel Vela:**
Domnule președinte, Stimați colegi,
Este începutul toamnei sau, dacă vreți, începutul unei noi sesiuni.
Aș dori să vă spun că noi, aici, împreună, reprezentăm cetățenii din județele noastre, indiferent cum au votat ei, pentru că unii au votat social-democrați, alții liberali, alții populari, alții USR sau minorități.
Dragi prieteni, dacă din prima zi începem cu replici în care domnul care reprezintă Ministerul Tineretului și Sportului, domnul secretar de stat, spune că Guvernul nu este de acord cu un proiect de lege făcut de senatori liberali, atunci ar trebui să împărțim sesiunea într-o sesiune a puterii, ca să știm dacă opoziția mai vine la Parlament și după aceea face sesiunea, partea următoare, opoziția, ca puterea să nu mai vină, prin reprezentanții dumneavoastră, să jignească opoziția.
Așadar, domnule secretar de stat, spuneți-i domnului ministru că n-a avut cea mai bună inspirație că v-a trimis pe dumneavoastră astăzi să susțineți sau să nu susțineți un proiect de lege, pentru că aici suntem cu toți senatori
ai României, nu neapărat senatori ai unui partid sau altul, de la putere sau din opoziție.
Vă doresc o sesiune frumoasă, din partea Grupului PNL. Și sperăm cu toții să fim utili cetățenilor României, indiferent cu cine au votat în 11 decembrie anul trecut.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.