Ion Mocioalcă

## **Domnul Ion Mocioalcă:**

## Domnilor președinți, Stimați colegi,

La mai bine de șapte ani de la adoptarea ultimei Strategii de Apărare de către Parlamentul României, suntem iarăși în fața unui moment important, în care Președintele României solicită un vot din partea noastră pe un document programatic, care fundamentează politica națională în domeniul securității.

Trebuie să fim conștienți cu toții că, în ciuda numeroaselor inflamări politice din ultima perioadă pe tema Strategiei de Apărare, aceasta este un document politic. Parlamentul nu poate să intervină pe un text asumat de către Administrația Prezidențială, dar trebuie să atragă atenția asupra necesității adaptării și revizuirii sale permanente, în acord cu evoluția mediului de securitate.

Promovarea acestui document și stabilirea prin această strategie a direcțiilor de acțiune nu pot substitui deciziile Guvernului în domeniul securității, acesta fiind responsabil de alocarea fondurilor bugetare, stabilirea politicilor și strategiilor sectoriale, încheierea de acorduri și înțelegeri politice și tehnice în domeniul apărării. Totodată, noi, ca organ legislativ suprem, adoptăm anual legi ale bugetului care să asigure funcționarea la parametri optimi a instituțiilor din sectorul de apărare și securitate.

Ultimul summit al Alianței Nord-Atlantice a marcat momentul unei decizii istorice în planul dezvoltării capabilităților și al viitoarelor misiuni NATO în România, afirmând încă o dată că România este un partener extrem de credibil și hotărând să se facă două comandamente ale NATO în România.

Așadar, deciziile în domeniul apărării se iau în concordanță cu cele stabilite la nivelul NATO, iar Strategia Națională de Apărare nu poate decât să pună în acord interesul național cu principiul apărării colective și al indivizibilității, securității statelor membre.

Un alt element important este acela că adoptarea acestei strategii creează premisele pentru Ministerul Apărării Naționale să-și elaboreze propria strategie militară, care să stabilească conceptele strategice și operaționale pentru îndeplinirea misiunilor armatei.

Din 2000, România nu mai dispune de o Strategie militară, iar ultima Cartă Albă a apărării a fost adoptată de Parlament în 2004. Nu trebuie să ne imaginăm că inexistența unei strategii de apărare în toți acești ani a privat armata și celelalte instituții de securitate de pârghii esențiale de funcționare. MApN a elaborat anual Directiva de planificare a apărării, care stabilește într-o planificare multianuală resursele necesare pentru apărare, și, în aceeași ordine de idei, avem o Strategie de ordine publică, a Ministerului de Interne, și o Strategie de protecție a infrastructurilor critice. Știm cu toții că subiectul sensibil al securității naționale nu suscită dezbateri politice, precum TVA-ul, pensiile sau alocațiile sau reforma în domeniul sănătății și că ar trebui ca în aceste domenii să existe unitate și consens politic.