Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 noiembrie 2007
Dezbatere proiect de lege
Ion Moraru
Discurs
## **Domnul Ion Moraru:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Din păcate, nu pot fi mulțumit și vă rog să-mi permiteți să fac un foarte scurt comentariu, pentru că eu am pus o întrebare și s-a dat răspuns pentru o altă întrebare.
În primul rând, eu nu am făcut distincția și nu am restrâns aria întrebării la unități spitalicești de urgență, ci am spus, în general, care sunt obiectivele de investiții cu destinația unitate spitalicească?
În al doilea rând, din acest punct de vedere, cu surprindere constat că, spre exemplu, nu se menționează în răspunsul dat de dumneavoastră unitățile cu această destinație din județul Mureș, în condițiile în care în hotărâri de guvern succesive sunt publicate astfel de hotărâri.
În al treilea rând, sunt cu totul surprins de această practică pe care o adoptă Guvernul în momentul de față. Până acum câtăva vreme se folosea o formulă care data de cincizeci de ani în România, și atunci când nu se dorea să se facă publică o informație se spunea: „anexele se publică numai instituțiilor interesate”. Instanțele de contencios administrativ, în mod constant, au respins o astfel de practică și au obligat Guvernul să facă publice toate aceste anexe. Acum Guvernul ce face?! Clasifică, în mod cu totul nejustificat, nedemocratic și ilegal, un document prin care se face publică o informație, prin care se evidențiază niște indicatori tehnico-economici, niște sume din banii publici cheltuite pentru obiective de interes public. Este o practică nedemocratică și ilegală. Din acest motiv, ne vom rezerva dreptul ca, folosind, de data aceasta, practici legale și democratice, să combatem o astfel de procedură.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.