Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 noiembrie 2017
Declarații politice · adoptat
Ion Tabugan
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## **Domnul Ion Tabugan:**
Bună ziua! Domnule președinte, Stimate colege,
## Stimați colegi,
Îmi revine obligația de a vorbi, în calitate de specialist, despre Gărzile forestiere. Ele au apărut ca o necesitate a faptului că, în perioada 2014–2015, Institutul de Cercetări Silvice, prin secțiile de specialitate, a tras un semnal de alarmă că se taie ilegal în România 8,8 milioane de metri cubi.
Această problemă a ajuns la nivel de CSAT, de problemă de siguranță națională. Imediat, Guvernul de la vremea respectivă a adoptat Ordonanța Guvernului nr. 32/2015, care reglementa înființarea Gărzilor forestiere, ca o necesitate urgentă. Apoi a trecut și am avut ocazia, în mandatul trecut, să votăm însăși legea de înființare.
Acum, Guvernul Cioloș a contestat la Curtea Constituțională anumite articole și, în special, s-a făcut referire la anexa nr. 2, ce prevedea un salariu foarte mare, în special, legat de un coeficient „k”, ceea ce semnifica gradul profesional silvic. În prezentul PL-x 716 se abrogă aceasta, ca și acest coeficient. Dar nu vom lăsa acest personal, care își expune chiar viața pericolelor din teritoriu, pentru a implementa...
Și s-a constatat că, odată cu înființarea acestor Gărzi forestiere, foarte, foarte mult s-au redus furtul, tăierea și furtul ilegal de masă lemnoasă.
Această problemă de coeficient privind salarizarea, legată de gradul profesional, pentru că personalul silvic are un grad profesional, o vom reglementa și pentru dumnealor în Statutul personalului silvic.
Deci
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.