Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 decembrie 2018
procedural · adoptat tacit
Ioan Cristian Chirteș
Discurs
Mulțumesc, stimați colegi,
Da, este o lege de care structurile care se ocupă cu combaterea terorismului aveau nevoie, o lege bună, dar nu suficientă. De aceea, cred că trebuiau toate legile securității naționale analizate împreună, iar această lege cu siguranță va fi din nou modificată în cadrul Comisiei speciale pentru elaborarea legilor securității naționale.
Și de ce spun acest lucru? Fiindcă întreaga, să spunem, filozofie a modului în care noi putem să ne axăm pe acest domeniu va fi, până la urmă, stabilită de noi, împreună.
De asemenea, trebuie să vă spun că gradul de alertă teroristă în România este „albastru precaut” și asta se datorează și celor care fac posibil acest lucru și care, până la urmă, utilizează și această lege privind prevenirea și combaterea terorismului.
Pe această cale, țin să le urez „La mulți ani!” luptătorilor antiteroriști. Pe 24 decembrie este Ziua luptătorului antiterorist, dar, repet, sperăm ca în cadrul comisiei speciale să venim cu întreg pachetul de legi privind legile securității naționale.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.