Iulian Iancu

## **Domnul Iulian Iancu:**

Mulțumesc, doamnă președinte. Domnule prim-ministru, Domnilor miniștri, Stimați colegi,

E o temă, aș spune, prioritate zero, ținând seama de numărul uriaș de întreprinderi mici și mijlocii din țara noastră și de aportul lor la produsul intern brut. Dar mai este la fel de importantă pentru că, de-a lungul anilor, s-a promis sprijin acestei categorii de agenți economici și, dacă ar fi să ne uităm în Carta albă a întreprinderilor mici și mijlocii din anul 2008, o să vedeți acolo, pe primele patru priorități ale reprezentanților acestui domeniu, următoarele aspecte, ce revendicau, ce anume îi deranja în mod special:

1. Lipsa de predictibilitate. Modificările succesive ale Codului fiscal împiedicau agentul economic să-și poată prevedea pentru o perioadă minimă, să spunem, să-și realizeze în mod predictibil o desfășurare a activității.

2. Gradul ridicat de fiscalitate. Am ajuns să avem cea mai mare fiscalitate. Colegii spuneau mai înainte că sunt 560 taxe, impozite... împovărător pentru un agent economic.

3. Corupția. Am plecat de la acuze de corupție și de la diminuarea acesteia și am ajuns pe locul doi în Uniunea Europeană.

4. Creșterea exagerată a prețului utilităților și, în mod special, energie electrică și gaze naturale.

5. Scăderea competitivității economice, în special din cauza infrastructurii.

Dacă ar fi să le luăm pe acestea 5 și am putea deja avea planul de măsuri care ar putea să sprijine întreprinderile mici și mijlocii, domnule prim-ministru, însă eu vă rog să-mi permiteți, pentru că s-a făcut o modificare în modul de intervenție la microfon în partea noastră, eu pregătisem un material care să vină în sprijinul programului enunțat de dumneavoastră, dar aș vrea în sinteză să subliniez trei domenii asupra cărora înregistrăm în momentul de față intervenție zero:

1. Industria minieră neenergetică. Vorbim aici de tot ce înseamnă resurse minerale. Am avut o producție în anul 1989 de 22 milioane de tone. Astăzi avem 0,05. Adică importăm tot.

Stimați colegi, am să vă dau doar câteva repere. Pentru a construi o casă — și în Programul guvernamental, ați văzut, sunt prevăzute construcții de case, în special pe zona socială, da? —, o casă presupune 150 de tone de minerale, de la var, ciment, ipsos, ghips, cărămidă, sticlă, materiale compozite, metale. Toate reprezintă, iată, o resursă și ele trebuie aprovizionate.

Noi ne bazăm acum pe import sută la sută. O mașină — se vorbea de industria auto aici — are o tonă și jumătate. 150 kg sunt materiale minerale, provenite din minerale, materiale plastice, sticlă și diferența de mai bine de o tonă metale. Vopselele, mai bine de 50%, sticla, aproape sută la sută minerale.

Iată o zonă în care la nivel european se înregistrează un deficit uriaș. Uniunea Europeană acum importă 177 milioane de tone și produce doar 33. Efortul pentru import este de peste 10 miliarde euro. Gândiți-vă ce înseamnă în momentul în care vorbim numai în această zonă de 228 de mii de companii. Vorbim aici despre ceea ce vizează în mod direct și România, ca un flux al aprovizionării cu materiale și o predictibilitate în această zonă. Statele europene avansate își fac stocuri pentru că acum, din păcate, materialele cele mai căutate sunt răspândite în mod diferențiat pe glob. O parte dintre ele le găsim în America de Sud, o parte în Africa, o parte în Australia. Costuri foarte ridicate de transport, dar și o intervenție, dacă vreți, naționalistă a țărilor care dețin astfel de resurse. Cu alte cuvinte, iată, un prim mijloc sau o primă cale de acțiune pentru a valorifica propriile resurse.