Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 decembrie 2016
Comemorativ
Iulian Iancu
Păstrarea unui moment de reculegere în memoria martirilor Revoluției române
Discurs
## **Domnul Iulian Iancu:**
Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte. Stimați colegi,
Sunt deosebit de onorat să mă adresez dumneavoastră astăzi. E prima dată când fac o astfel de intervenție în această zi. Nu am făcut-o până acum. O fac astăzi pentru că am fost unul dintre participanții la Revoluție, așa cum s-a desfășurat ea în Mediaș, cu efectele, implicațiile și suferința ei. Atunci aveam 29 de ani și am rămas la conducerea orașului până când am făcut prima listă de parlamentari ai primului Parlament al României și am considerat că este obligația mea să mă întorc. La vremea respectivă, eram directorul Regionalei de Distribuție Gaze din Mediaș. Și am revenit în Parlament după 17 ani.
Astăzi, însă, stimați colegi, este un moment istoric unic, pentru că întreaga omenire trece prin cel mai important moment de tranziție din istoria omenirii, începând cu ianuarie 2016, după COP 21, adică după tratatul semnat deja de 54 de state și care obligă omenirea să treacă într-o altă etapă de evoluție a ei, dar care ne așază în fața unor provocări fără precedent.
Dacă ar fi să le sumarizăm, ele sunt adresate securității noastre, schimbărilor noastre și inegalității sociale.
Din păcate, astăzi, după 27, iată, de ani, omenirea are ca primă vulnerabilitate inegalitatea socială, a doua – sărăcia, a treia – o scădere a democrației, a patra – creșterea secesionismului, naționalismului, extremismului pe tot teritoriului Uniunii Europene, iar Europa însăși se află într-un moment fără precedent, adică se află în momentul în care prim-miniștri din cele mai importante și puternice state vorbesc de pericolul dezmembrării Uniunii Europene. Niciunii dintre noi nu s-au gândit că ar putea să apară Brexitul.
Dar care este situația noastră, a României? Și de ce am vrut neapărat să mă adresez dumneavoastră astăzi? Astăzi, de fapt, este un moment de sărbătoare și de recunoștință. Noi nu știm, deși unul dintre marii noștri filozofi ne spunea că viața noastră atât valorează câtă sărbătoare creează. Iar recunoștința a devenit o floare, o floare rară a ființei umane, a conștiinței umane, deși ar trebui să fie luneta prin care privim lumea.
În ’89 am crezut cu toții că, în sfârșit, ne dobândim libertatea. Eram extrem de entuziast și de bucuros că, în sfârșit, devenim liberi. Am crezut că ne dobândim libertatea, democrația, demnitatea și respectul față de om și față de instituțiile statului.
Iată că astăzi nu putem vorbi de libertate deplină, pentru că suntem încă reținuți într-o captivitate a desfășurării libere. În al doilea rând, democrația, vedeți bine, a început să fie substituită și furată de anumite instituții care vor să conducă jocul, deși există pârghiile puterii. O singură instituție vrea să fure întregul joc și iată situația în care ne aflăm astăzi, cu toate consecințele de abuz pe care le vedem.
Respectul instituțiilor! Suntem în instituția care este cel mai puțin respectată și lovitura dată acestei instituții se datorează multor factori. Dar cel mai grav: este instituția în care se poate arunca cu pietre, pentru că ea nu se poate apăra decât prin voce, prin atitudine, prin demnitate. Nu avem bani, nu putem folosi instrumente media, nu putem folosi instrumente de manipulare sau de diversiune. Noi doar prin ceea ce suntem și prin ceea ce facem putem să convingem. Este foarte greu într-o lume a manipulării și a diversiunii.