## **Domnul John Bercow** – _președintele Camerei_
_Comunelor din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord_ **:**
## Domnule președinte Zgonea,
## Distinși parlamentari și dragi oaspeți,
Pentru mine este o onoare ca, în numele țării mele, să mă aflu aici astăzi, în această clădire extraordinară și în această țară europeană atât de fascinantă, în aceste vremuri de încercare în contextul internațional.
Înainte să vorbesc despre teme care ne interesează pe toți și care sunt foarte importante, aș vrea, dragi colegi parlamentari, să spargem un mit care este foarte pătrunzător și care e propagat destul de frecvent în mass-media britanică, și anume că eu sunt cel mai scund tip care a fost vreodată președinte al Camerei Comunelor.
Domnule președinte și dragi colegi, să știți că nu e nicio problemă dacă ești scund. Se spune că cei care sunt scunzi ar trebui să fie împreună. Eu am fost întotdeauna scund și chiar așa o să și rămân. Dat fiind cunoscut impactul
procesului de îmbătrânire asupra fizionomiei, este foarte probabil că voi deveni, în mod inexorabil și irevocabil, încă și mai scund și sunt extraordinar de relaxat cu privire la aceasta, pentru că în curând voi fi atât de scund încât aproape că nu mă voi mai vedea.
Iată-mă însă aici ca președinte și mă preocupă puțin acuratețea istorică. Te-ai aștepta ca un președinte să fi făcut cercetări măcar în această privință.
Dragii mei colegi parlamentari, nu am să vă dezamăgesc, am făcut cercetările și, pur și simplu, ca idee, această replică repetată deseori este greșită. Sir John Bussy, care a fost președintele Camerei Comunelor Regatului Unit din 1394 până în 1398, sir John Wenlock, președinte din 1455 până în 1456 și sir Thomas Tresham, care a fost președinte în 1459, se crede despre ei că au fost totuși mai scunzi decât mine, deși am să recunosc că ei au fost mai scunzi decât mine doar după ce au fost decapitați, pentru că mulți dintre predecesorii mei și-au găsit sfârșitul executați. Unul dintre ei a murit pe front, iar altul a fost ucis cu brutalitate. Acum vă dați seama că există o grămadă de provocări și pericole care ne cer să păstrăm un simț al proporției istorice, așa că, totuși, am să vă spun că nu e prea probabil ca eu să fiu decapitat vreodată și aș vrea să vorbesc astăzi despre multele legături care sunt între noi și despre interesele noastre comune.
Înainte să trec la aceasta însă aș vrea să fac câteva observații personale. V-am spus la început și vă promit că nu o să fie un discurs foarte lung. Mai întâi vreau să vă spun că, spre rușinea mea, e prima oară când mă aflu aici. Mă bucur, sunt extraordinar de încântat să fiu aici astăzi. În copilăria mea, dragi colegi parlamentari, doamnelor și domnilor, am fost un jucător de tenis destul de entuziast, dar nu foarte bun și prima mea amintire care îmi rămâne, așa, despre România se leagă de fanatismul și zelul incredibil cu care îl sprijineam pe Ilie Năstase, care era eroul meu din copilărie, ca tenismen. Eu îl adoram pe Năstase, el era pentru mine unul dintre marii artiști ai tenisului, unul dintre cei mai talentați oameni care au pus vreodată piciorul pe terenul de tenis și îl respectam, în același timp, foarte mult și pe Ion Țiriac. Acum sper să nu vă jignesc dacă spun că eu, la 9 ani, credeam, întotdeauna am crezut că el e un tip îngrozitor sau pozitiv, dar în mod îngrozitor de pozitiv, că e o personalitate fabuloasă, dar că nu aș vrea să-l întâlnesc foarte mult într-un tunel, într-o noapte întunecată. Pe de altă parte, aș vrea să-l am de partea mea în orice luptă.
Aș vrea să vă spun cât de emoționat am fost de primirea care deja mi s-a făcut în timpul acesta scurt de când suntem aici și de afecțiunea care a fost arătată față de Marea Britanie și față de poporul britanic, reflectată de splendoarea extraordinară a acestei ocazii la care suntem părtași astăzi. Pentru mine este un moment emoționant și la nivel personal, pentru că nu știu neapărat toate detaliile istoriei familiei Bercow, dar nu am nicio îndoială că strămoșii noștri din partea tatălui vin de pe undeva din partea aceasta a lumii. Mă uit astăzi la marea de chipuri de aici și sper că sunt aici nu numai mulți prieteni, să spunem, din instinct, dar aș putea să bănuiesc că ar putea să se afle pe aici și câteva rude îndepărtate.
Dragi colegi, acestea sunt, în multe privințe, vremuri turbulente pentru Europa, dar uluitoare pentru Europa de Est.
Discursul destul de pesimist cu privire la perspectivele economice ale continentului nostru se bazează pe declarația unui secretar al apărării, în alt context, care vorbea despre o Europă veche. Nu se spunea nimic despre Europa nouă, căreia îi aparține acest mare popor. Este, poate, un paradox, dar în ceea ce privește Parlamentul și multe alte chestiuni îmi
imaginez că, probabil, voi admirați istoria noastră, dar noi în tăcere vă invidiem vitalitatea.
Putem să spunem multe despre faptul că suntem cea mai veche democrație, dar există foarte multe avantaje în posibilitatea de a construi ceva nou, cum poate să facă o nouă democrație și cum putem să învățăm unii de la alții, și cam asta ar fi tema esențială a comentariilor mele pentru voi astăzi.
Parlamentul nostru vede România ca pe un partener deplin, dinamic și egal în Uniunea Europeană, în Națiunile Unite și în toate celelalte instituții internaționale din care facem parte cu toții și în care căutăm să ne exercităm influența.
Parteneriatul nostru în NATO este de o importanță supremă, sunteți prieteni de încredere, sunteți prieteni solizi și pe care ne putem baza și puteți să fiți siguri că această prietenie este foarte apreciată.
Parlamentul britanic și poporul britanic sunt dedicate să facem acest parteneriat să funcționeze, atât la nivel general, cât și la nivel individual. Relația pe care o vreau cu voi și pe care, probabil, și voi o veți vrea cu noi este mult mai profundă decât înțelegerea pur politică, care să se petreacă la nivelul actorilor de elită din societatea noastră.
Parlamentul exprimă sau este expresia întregului popor și o face într-un mod în care niciun guvern nu o poate face, oricât de popular sau oricât de înțelept ar fi.
Eu vin aici, în fața voastră, ca patriot britanic și ca parlamentar mândru și vin aici ca să întâlnesc și să cunosc patrioți români și parlamentari români mândri, pentru că limba între parlamentari, limba parlamentelor este cea pe care o vorbim cu toții, în moduri diferite, dar, până la urmă, foarte, foarte asemănătoare.
Sunt trei lucruri despre care vreau să vorbesc: importanța continuării reformelor – pentru ca democrația să rămână relevantă pentru cei care au ales-o –, importanța adoptării de noi tehnologii și de comunicare – pentru a asigura comunicarea între Parlament și cetățeni, comunicare constructivă și îndeaproape – și, dragi colegi, importanța explorării căutării constante de idei noi, atât într-o democrație individuală, cât și în democrații multiple.
O să încep cu reformele. Deși Camera Comunelor este o instituție veche, străveche, o să sărbătorim acum cea de-a 750-a aniversare de la fondarea primului parlament, în 1215, fondarea primului parlament recunoscut, aceasta nu înseamnă însă că nu am fost și foarte rapizi să ne adaptăm la vremuri. Sarcina de a monitoriza îndeaproape Guvernul și de a supune legile unor examinări judiciare riguroase este la fel de dificilă și la noi ca și la București.
Când am devenit eu președinte, în 2009, era un lucru larg acceptat faptul că Parlamentul riscă să devină mai degrabă o parte onorifică, ceremonială a constituției noastre, mai degrabă, decât una centrală și esențială. Însă, urmând un plan neobosit de reforme, am schimbat această percepție și am schimbat și ceea ce se întâmplă efectiv. Unele reguli le-am inițiat chiar eu, pe altele le-am supravegheat, dar acum Camera Comunelor invită miniștrii la noi, în camerele noastre, unde aceștia sunt supuși la interogări mult mai profunde și mult mai frecvente decât până acum.
Suntem mult mai independenți de Guvern decât eram înainte și avem autoritatea să desfășurăm investigații pe care miniștrii ar prefera uneori să nu le fi inițiat.
Avem un comitet care este format din membri ai Parlamentului care nu fac parte din conducere, nici din Guvern, nici din opoziție, și care au sub controlul lor 35% din zilele unui an programul nostru. Eu mă bucur foarte mult că
lucrurile stau așa, știu că și aici, în România, continuați cu reformele politice și apreciez faptul că dumneavoastră, domnule președinte Zgonea, ați fost unul dintre conducătorii acestor acțiuni de reformare, căutând uneori ca sursă de informație și legislația noastră. Eu, ca membru al Parlamentului britanic, nu pot să-mi permit să fac comentarii despre situații sau chestiuni care mai trebuie rezolvate în țara aceasta, însă o să remarc un lucru, și anume că nu poate să fie o coincidență faptul că sunt atât de multe parlamente în toată Europa care, în momentul acesta, se ocupă de reforme, într-un fel sau altul. Responsabilitatea este spiritul acestor vremuri, atât în națiunea mea, cât și în a voastră. Noi toți trebuie să fim conștienți de aceasta.
O a doua provocare comună este natura neliniștită a democrației. Acum, peste tot trăim într-o eră instant – comunicare instant, probleme instant, cerințe instant de la parlamentari. Există un pericol foarte mare de a pierde contactul cu alegătorii noștri și cu circumscripțiile noastre electorale. Este adevărat și pentru parlamentari, dar și pentru alți politicieni și eu am căutat ca dezbaterile noastre în Camera Comunelor să fie, spre exemplu, mult mai locale, mult mai la obiect, pentru ca oamenii să simtă că vorbim despre lucruri care îi entuziasmează sau care îi întristează pe ei. De asemenea, este important să adoptăm tot felul de tehnologii de comunicare, internet, Facebook, tot ce ne oferă tehnologia, pentru a întări legătura dintre cei reprezentați și cei care îi reprezintă.
Nu știu ce face sau ce plănuiește să facă în privința aceasta Parlamentul României, dar probabil că o să aflu mai multe în timpul șederii mele aici.
În niciuna dintre democrațiile noastre un alegător nu are datoria de a căuta efectiv să vadă ce se întâmplă în Parlament. Noi trebuie să le atragem atenția și aceasta înseamnă să comunicăm cu cetățenii, mai ales cu tinerii, și să o facem într-un mod care pentru ei să fie familiar și cu care să se simtă bine, mod care poate să nu fie neapărat unul pe care îl cunoaștem noi sau care să ne fie nouă confortabil. Este, ca urmare, important să avem acțiuni personale. Oficiul de președinte al Camerei Comunelor este foarte vechi, ca instituție, eu sunt a 157-a persoană care deține această poziție și până acum, vreme de sute de ani, nu era ceva neobișnuit ca președintele să fie de partea greșită a regelui, vă povesteam și puțin mai devreme, și să fie executat, pur și simplu, pentru ceea ce face. Nu s-a mai întâmplat însă de ceva secole, sunt bucuros să vă spun aceasta, așa că nu mă tem că mi se va întâmpla acest lucru când mă întorc în Marea Britanie, dar președintele Camerei Comunelor a fost pentru multă vreme o persoană care se făcea auzită în Camera Comunelor, dar un soi de prizonier în Parlament, atunci când era vorba de restul Europei sau chiar de restul țării.
Prin convenție, președintele nu petrece foarte mult timp în afara Westminsterului, în afara palatului sau în afara zonei pe care o reprezintă în Parlament, discutând despre ce face Camera Comunelor sau cu ce se ocupă miniștrii.
Situația poate că e una de înțeles, însă este clar că nu este foarte corespunzătoare sau foarte potrivită pentru vremurile noastre. Eu petrec multe ore prezidând dezbateri parlamentare, am și alte responsabilități în ceea ce privește Parlamentul, în afara Camerei de dezbateri, dar când Parlamentul nu este în sesiune eu am ales să-mi dedic timpul, dragi colegi, și să călătoresc în Marea Britanie, vorbind și ascultând tot felul de membri ai populației, cu un accent deosebit însă pe tineri și pe studenții și elevii din
școlile și din facultățile noastre, care, la urma urmei, sunt viitorul acestei democrații a noastre.
Eu personal nu cred că tinerii din Marea Britanie sunt dezinteresați sau că sunt înstrăinați de democrația noastră și de principiile noastre democratice. Aș fi însă foarte surprins ca tinerii din România să fie cumva dezamăgiți de aceste instituții sau îndepărtați de aceste valori, dar trebuie să ieșim dincolo de perimetrul Parlamentului, dacă vrem să le transmitem mesajul nostru.
De aceea, când călătoresc în străinătate, mai ales în Europa, mă interesează în special ce se spune, ce se face, la ce se gândesc oamenii în democrațiile mai noi ale Europei, mai degrabă decât în cele cu o istorie veche. Până acum am vizitat Polonia, am fost în Ungaria, în Slovenia și în Lituania, am mers și mai departe și am văzut India și Africa de Sud și chiar m-au interesat foarte mult și instituțiile noastre politice descentralizate din Țara Galilor și din Scoția, și din Irlanda de Nord.
Dragi colegi, scopul acestor acțiuni nu este să călătoresc de dragul călătoriei, ci să folosesc călătoria ca pe o experiență de învățare. Noi, în Marea Britanie, avem atât de multe de învățat din modul în care alții își organizează parlamentele, dar avem și obligația de a furniza tot ce poate să furnizeze un parlament cu o tradiție atât de lungă. De aceea, sunt întotdeauna entuziast, mă bucur să primesc vizitatori și președinți în vizită la Londra. Parlamentele au foarte multe în comun, însă trebuie să ne vedem, să ne auzim, să intrăm în contact unii cu alții, la nivel de instituții, pentru a putea învăța lecțiile unii de la alții.
Timpul pe care îl petrec în România va fi o experiență de învățare, știu aceasta și am spus și mai devreme că o să fie făcut, poate, și mai interesant de legăturile personale pe care le am cu acest spațiu. Am norocul să îl am alături pe domnul Martin Harris, ambasadorul nostru extraordinar, care m-a ajutat cu pregătirea acestei vizite, dar și extraordinara politețe pe care președintele Zgonea o pune la dispoziție, având grijă de mine astăzi, în această perioadă, pe aici. Pentru mine va fi o experiență de neuitat. Vizita de mâine, de exemplu, la Craiova. Scopul acestei vizite nu are legătură cu mine, nu are legătură cu președintele care sunt, ci cu parlamentele noastre și, în acest fel, cu popoarele noastre, cu democrațiile noastre.
România este, în prezent, chiar în nucleul familiei europene, acolo îi este locul și este o mare plăcere pentru mine să spun acest lucru și să văd acest lucru. Aici trebuie să avem parte de cetățenie de primă clasă, pentru o țară de primă clasă, într-un continent de primă clasă. Parte din acestea le pot face miniștrii, prin instituțiile lor, dar cele mai multe vor fi puse la punct de parlamentari, unul câte unul. Avem de-a face aici cu un Parlament extraordinar, într-o țară minunată.
Mă bucur foarte mult că am putut să mă adresez vouă. Vă mulțumesc pentru atenție, pentru interes și pentru prietenie. Mulțumesc foarte, foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.